miercuri, 28 aprilie 2010

A murit Podul Minciunilor .. traiasca...?



       Ma intreb si eu de cateva zile. Se pare ca da. Autorii sunt acum niste necunoscuti -inca pentru mine- desi sper sa ii pot intelege candva. Ce nu imi place insa e abordarea asta noua si independenta, pubera si putintel isterica. A aparut un post despre Calin Blaga, marele mafiot. Acum intrebarea care trebuie sa ne framante este: e scris in serios sau la baza? Si-a dat Calin blogul intentionat pe mana unora cu un stil diferit pentru a reveni in forta sau chiar are chef sa stea si el cu familia si cu fetita? Oare mai scrie sub pseudonim? Dar daca e cum spune autorul anonim? Si tot acest autor anonim revine facandu-ne prosti pe toti . Mindfucking games pe care le jucam la inceputurile mele intenautice.

      E bine insa ca autorul revine sa ne invete ce este un new media si ca pana si ziarele mari pun filmulete de pe Youtube.  Poate ca sunt conservatoare, dar citeam Podul aka Mazemania pentru texte si pentru autor. Se pare ca ambele s-au dus, asa ca... vesnica pomenire, dar am sters linkul. 


marți, 27 aprilie 2010

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Use the force, Luke...

           Sunt toleranta fata de credintele celorlalti, cu cat mai diverse, cu atat mai bine.  Fiecare sa fie fericit cu credinta lui. N-ai decat sa te rogi la soare sau la furculita din bucatarie. Daca asta iti da liniste si pace, e ok pentru mine. 

           Nu sunt de acord cu religiile manufacturate pentru a indobitoci si manipula oamenii. Daca ma gandesc mai bine, nu poti disocia una de alta, dar sa nu intru in polemici. De curand am dat peste Capul Bisericii Catolice, reprezentantullui Dumnezeu pe pamant, exemplul de cucernicie si etc...

           Nu e vina lui Ratzinger ca nu e un frumos, dar parca se spune ca ochii sunt oglinda sufletului si ca uneori, bunatatea ti se citeste pe fata.



Just for fun! 

PS. Parca pe Palpatine l-as lua acasa sa ii dau o ciorbita calda... sunt sigura ca i-ar trece supararea pe Imperiu. De Papa nu m-a atinge insa. Si nici nu am sa-i dau sa bea dupa 12 noaptea.


marți, 20 aprilie 2010

Cultura, Maruta si saritul cu capul inainte

Desi mi-am propus sa nu intru in polemici  aiurea, in politica si probleme sociale  pe care oricum nu am puterea sa la rezolv, am sa public un textulet  care l-am primit de la o ascultatoare, aseara. Se pare ca e foarte popular, de atunci l-am mai primit de trei ori. 


"România cu lanţul de gît


Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă,urlînd din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!"
E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita... Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră.. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!".
Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul..
Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sînge... Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică:
 ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe,Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz.
Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.
Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee şi-n cărţi.
Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.

Chiar dacă ai vrea.
 Lucian Mîndruţă"



Nu stiam textul. E foarte adevarat, si m-a surprins, oarecum. Cunoastem cu totii situatia tarii noastre in care devenim minoritari si etnic, si cultural.  Moartea ca etnie e tragica, dar se intampla peste tot pe mapamond. Ceea ce e de plans este moartea culturala. Nu suntem tribul Bunga-Nunga din Amazonia de Sud, al carei cultura moare cu ultimul reprezentant. Suntem o tara care se auto-anihileaza cultural. Care imita prosteste. Noi ne-o facem cu mana noatra si tot noi ne plangem. De fapt, se plange Maruta. Care are cariera, bani, familie. Care datorita banului- la fel ca si manelistul evocat de el cu jale-poate sfida pe cine vrea el.  Ca are bun simt si  nu o face, tine de educatia primita de acasa. 

Ce m-a uimit insa este tonul de litanie si un fel de ura printre randuri. "Tiganii.... dada...ei sunt vinovati" cam asta ar intelege un cititor mai neatent, la prima vedere. Si asta e dinamita. 

Cred ca ce vrea Maruta sa ne spuna e ca ne ducem naibii ca popor daca nu ne axam putin pe cultura noastra. Orice scolar destoinic-sau mai putin- stie ca stalpii identitatii unui popor sunt cultura(limba, traditiile, religia) si istoria. Se pare ca ne anihilam singuri. Despre istoria noastra stim putin mai mult decat nimic, cultura ne-o anulam singuri, limba ne-o stalcim in americanisme si tiganisme,  religia e doar pretext de etalat toalete la biserica. Ne-o facem cu mana noastra, pentru ca nu stim pe cine sa imitam, daca  macar nu putem fi originali. Din lipsa de ambitie, nu ne uitam inspre vest putin ci ne scurgem ochii in vecini, la castelasele cu turnulete de tabla si apa din fantana. E mai simplu asa. 

Boala e prea generalizata. De vindecat nu o putem vindeca. Putem doar sa rezistam noi cati mai suntem si sa ne educam generatiile in spirit de rezistenta. Sa ii invatam ca ce vad in jur e gresit. Ca pustiul ala gras si bronzat din curtea scolii o fi avand el celular si haine de firma si ca poate ce vine cu mertanul la scoala si isi poate sfida chiar si profesorii, dar ca e de prost gust si ca e mitocan. Nu stim ce sa imitam. Trebuie sa ii invatam sa distinga. Din pacate, lupta e ca si pierduta, de vreme ce nimeni nu sustine cultura. TV- ul (in afara de veteranul TVR-jos palaria) abunda de gunoaie, radioul la fel (exceptie din nou Culturalul), iar de ce e in jur nu mai vorbesc. Insa totul incepe din casa.

Dar inca nu am copii, poate nu stiu eu bine.


Hai ca iar am scris un text cat o zi de post. Romania inca nu a murit, dar nu mai e ce a fost. Suntem o colonie UE, locul experimentelor ei sociale. Si noi stim asta si stam cu mana in san scriind texte plangacioase si instigatoare din comoditatea fotoliului plusat.

miercuri, 14 aprilie 2010

Zumba-or not!

Si uite ca se ajunse si la noi ca si peste tot cu nebunia Zumba. Zumba e un fel de aerobic cu miscari din dansurile latino. In mod normal, ea arata cam asa.


Fun, exciting, ca un chef cu prietenii. Cu totii vrem sa facem sport si sa ne si distram, cu muzica latino, voie-buna, instructori activi, amabili si prietenosi, care iti arata toate miscarile..ah...fun fun fun! Sign me up, sis!

...si uite ca m-am decis si eu sa merg impreuna cu o prietena- la celebrul curs de Zumba de pe Teclu. Bad move. Bad-bad -bad move. Si sa va spun de ce:

1. Sala e de toata jena. O fi ea mare, dar arata ca o hala dezafectata. Mi-am luata adidasi de schimb, ca de, sa nu intru cu praful de pe coclauri in sala.... de unde. Pe jos ciment, peretii prafuiti... Ca veni vorba de mare. Sau e sala prea mica sau ii patronul prea avid de bani. Ca ne calcam in picioare si la Zumba chiar ai nevoie de spatiu.

2. Banii. Abonamentul pe 1 luna e cat la sala. Adica 800 lei. Din fericire cand ne-am trezit noi sa ne inscriem nu mai puteam face decat 5 ore pe luna in curs. Si bine a fost ca nu am luat 1 luna, pentru ca si asa mi se pare ca am dat banii degeaba. Ai pierdut o ora, sa fi sanatos! Nu o poti face luna urmatoare sau cand ai tu chef. Asa ca, pazea sa nu te imbolnavesti. Zisei eu, scump, ca pot alerga in parc pe gratis, dar poate ce face, si oricum, merit si eu sa fac ceva pentru mine, si poate o sa imi placa. Increzatoare in mine si in faptul ca daca ma tin de treaba o sa vad si rezultate imi iau si eu locul in formatiune. Ta-da! Incepe muzica ... un techno si facem inclazirea. O duduie face in fata noastra ceva miscari de aerobic. Buun. Fara text sau subtitrare. Apoi latino. Vine alt nenea numai zambet in fata. Incepe sa faca niste miscari de merengue din picioare (norocul meu ca facusem dansuri latino la viata mea). Facem si noi dupa el, mai bine, mai rau, apoi incepe cu niste zvacniri de brate lateral si in sus, hai si noi, cu mai putin entuziasm ca ne loveam unele de altele (ca numai fete eram). Mai nenea, mai incet si pentru noi astia care nu suntem instructori sau dansatori, si mai rarut sa ma prind si eu cum vine cu dreapta-stanga si hopa stanga si inapoi...oi fi eu mai retarda, dar am venit sa invat. Putina interactiune cu cei care te platesc nu ar fi rau. Poate chiar sa faci miscarea incet de cateva ori, fara muzica.
           La cursul asta m-am simtit prost, folosita. O suma, ai dat banul, sa fi sanatos! Zau ca nenea si tanti aia nu aveau niciun rost acolo, decat sa danseze in fata ta, repede, ca doara e latino si tu sa nu te poti tine dupa ei. Mai bine ma uit pe Youtube si ii imit pe aia ca e gratis. Beneficiul e tot ala.
         Am lipsit si eu o saptamana, fiind racita, si dupa 2 ore lipsa,  speram sa vad si eu alte miscari,  pasi, dansuri. Vax. Tot aia, repetat la infinit.

3. Dupa 10 minute de exercitii moderate ca dinamism si efort, pauza. Nici nu te-ai incalzit bine si deja pauza. La o sedinta de 55 minute, 15 minute de pauza e cam multicel. Pai nenea instructorul zambitor, eu daca merg pe tocuri de 10 cm o zi intreaga, am mai  multa febra musculara decat de la cursul tau. 

4. Cred ca am auzit aceeasi melodie de 100 de ori. Poate ar trebui sa breveteze cursul de Zumba Sibiu ca metoda de spalare a creierului la Guantanamo.

5.  Poate ca asta cautati, insa daca vrei sa iti modelezi/tonifici o anumita parte a corpului, Zumba nu prea face. Mie mi s-a parut mai mult o sedinta de miscare lentuta pentru persoane super sedentare. Dupa cum am spus, dupa o zi de alergatura prin oras cu treburi zilnice, ma simt mai obosita si mai epuizata decat dupa o ora de Zumba. Oi fi eu sucita, dar daca nu transpir si nu sunt obosita, parca nu am facut treaba. 

Mie mi se pare un fenomen cu viata scurta pe aici. Pe langa piti de rigoare (tricou cu imitatii svarovksy, transparente si blugi mulati- not kidding!), erau fete absolut normale, femei mai mature, ceva copii. De ce spun ca nu prea are viitor stralucit?  Poti face si numai o ora de proba, ceea ce ar fi trebuit sa facem si  noi, de altfel. Nu am vazut prea multe fete de 2 x. Dar sper sa le mearga. 

duminică, 11 aprilie 2010

Okinawa!

Cam greu de gasit muzica japoneza care sa cada bine si urechii europene.
1. J-popul lor e plin de piti ca si la noi. Micute, cute-kawaii!!- cu fustite scurte si ochi rotunzi imensi.
2. Rockul sau metalul lor e quasi -inexistent: avem vagi urme de punk sau goth wannabe. Singurul curent rock pe care il cam au in sange japonezi este Zeuhl.
3. Melodiile sunt incredibil de lungi, media e peste 5 min. Standardul radio e cam de 3 minute.
4. Sunt plicticoase. Un fel de slagare de -ale noastre dinainte de '89.

Dar am descoperit thanx to Emi-chan o formatie obscura pentru mine, mare pentru ei: BEGIN.
Sunt 3 baieti din Okinawa, si uite asa am aflat/auzit ca muzica insulelor- shima uta- cum este numita, e total diferita de plasticul J-pop.

Iaca mostra

Meloda se numeste Shansin no hana /Flori de shansin- sau shamisen, un instument traditional japonez, de origine chineza.

Shima uta-cantecul insulei a reusit exact ceea ce isi dorea prin refren-sa duca frumusetea insulei pe aripi de vant peste ocean. Melodia a fost scrisa de formatia La Boom, dupa un fotoshoot in insula Okinawa si o vizita la Memorialul Pacii. Acolo au aflat mai multe despre tragedia insulei din Cel de la II-lea Razboi Mondial si din istorisirile unei supravietuitoare. Cantecul vorbeste despre durerea despartirii si a fost dedicat acestei doamne in varsta.

Intre timp, melodia a ajuns in fel de imn neoficial al Okinawei, a fost interpretat de numerosi alti cantareti japonezi dar si straini. Argentinianul Alfredo Caseros l-a dus in locul 1 in topurile argentiniene iar echipa Argentinei a ales-o ca imn la Campionatul Mondial FIFA din 2002.



Kousuke atari canta si el tot un fel de shima uta- de data aceasta cu influente din insulele Amami. Tipic este acel falsetto.


Chitose Hajime suna a "ocarina umana", dar da bine:



Si am dat si peste muzica Enka.
Enka e un stil de muzica pop japoneza, tare agreat de generatiile mai in varsta. Un fel de Angela Similea-music.
In epoca Meiji (1868–1912) enka erau un fel de manifeste revolutionare. In perioada post belica, ele si-au pierut mesajul revolutionar si au devenit slagare vorbind despre greutatile vietii, nostalgia trecutului, dragoste pierduta, soti alcoolici... un fel de blues japonez. Enka e scrisa in gama pentatonica si interpretata in mod obligatoriu in kimono. Tipic este vibratto-ul. Genul este popular si in afara Japoniei, si nu doar in Asia. Exista si cantareti afro-americani de Enka.

Yoko Nagayama este cea mai cunoscuta interpreta de Enka iar mie mi se pare ataaaat de frumoasa si de cool.

.

Si inca o data BEGIN, pentru ca imi plac tare mult.



Bonus: Hip-Hop japonez cu Spontania

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Sainkho Namtchylak-Old melodie

Nu va stresez cu multe detalii despre muzica tuviana (o mica republica mongola). Nici macar nu ma astept sa ascultati pana la capat.

Si daca mai aveti nerv