joi, 21 martie 2013

Se apropie...25 de ore de teatru!


Vine -vine primavara! Se apropie Ziua Mondială a Teatrului, in 27 martie, iar noi, sibienii mici si iubitori de teatru vom sarbatori ocazia cum se cuvine. Conform traditiei romanesti a sarbatorilor care tin  zile si nopti  sarbatoarea noastra tine fix 25 de ore (hai, 29, daca luam in considerare si urmarea...).


Un vis, un gând nebun al unor tineri devine tradiţie şi semn al primăverii în oraşul Sibiu – maratonul teatral “25 de ore de teatru non-stop” a ajuns la cea de-a treia ediţie. Multi inainte, ca merita!

Anul acesta vom cuceri spaţii noi – pe lângă Sala Thalia şi sala CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte a Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu, vom avea spectacole şi manifestări la Biblioteca Astra (Sala Festivă, în care s-a jucat primul spectacol de teatru în limba română în Transilvania), la Teatrul pentru Tineret “GONG”, la Librăria Humanitas, precum şi în mai multe cafenele selecte, cunoscute pentru spectacolele care au loc acolo de-a lungul anului.

Festinul incepe sambata, 30 martie la ora 18.00 cu Gala de deschidere din minunata sala Thalila .„Emigreișăn Drim”-un spectacol al Teatrului de Artă București – TAB se anunta a fi unul dintre high-lighturile festivalului. Este povestea unor aventurieri români într-o comedie despre aici şi acum: afară-i mai bine, o comedie românescă despre graniţele fericirii.

Vom avea spectacole de teatru, workshopuri si conferinte, spectacole bilingve, teatru comunitar, poezie, proiectie de film, si in final, un mix delicios de teatru-perfomance-concert al "Lipiciosilor".

Sa nu uit, in caz ca INCA nu stiati. Festivalul se incheie cu  un spectacol marca Alexandru Dabija, o comedie spumoasa in care maestrul Marcel Iures ii da mana batranului Creanga pentru a-l reinvia pe Ivan Turbinca in "Absolut". Absolut, trebuie vazut!

Programul intreg se gaseste aici.

Ne vedem la teatru! Ne vedem la workshopul din 31 dimineata de la ora 10.00, in pijamale, la inviorare si spalat pe dinti. Sa nu ziceti ca nu v-am spus, si sa veniti fara periute!

joi, 7 martie 2013

SLP vs.DR33M3R = INSOMNIA



Mi-e greu sa scriu despre "Insomnia" lui Charlie Huston. Pulp fiction noir, roman politist, thriller cu tenta medicala, roman distopic, sau gen apocaliptic? Toate la un loc.

Intr-un Los Angeles parasit de ingeri, intr-un viitor apropiat, se dezlantuie iadul. Nu... nu ploua cu lava, Belzebut nu iese in flacari din asfaltul crapat hohotind dramatic, nici vorba de tsunami. E doar un virus, o mutatie a bolii vacii nebune, care creaza insomnie. SLP, abrevierea bolii Sleepless, e crunt. Bolnavii devin zombi care nu doresc decat sa doarma putin, vegetand, cautand alinare in jocuri nesfarsite de computer si in drogul DR33M3R, constienti de suferinta lor. M-a impresionat ca efectele secundare ale drogului sunt ca si cele ale unei toxinfectii alimentare-insa fara varasturi-si totusi era cautat. Trecand recent prin asa ceva, am putut intelege mai bine disperarea oamenilor. Cu 10% din populatia globului afectata de epidemia de nesomn, criza se adanceste, statul se autodizolva totul explodand in haos, terorism, decadenta si coruptie. 

...si il avem pe Parker Haas, tipul politistului "bun", care isi face treaba din convingere. Cu o sotie bolnava acasa, neputincioasa si sfarsita de puteri, cu un bebelus neglijat, nu are alta solutie decat sa caute acest  DR33M3R, sub acoperire, facand un joc dublu. Ca agent undercover trebuie sa descopere care cartel se afla in spatele retelei de distributie ilegala de  DR33M3R.
Prima pista il duce in minele de aur-  niste baraci ascunse in care jucatorii profesionali creaza personaje virtuale in "Chasm Tide", jocul care ii absoarbe pe toti. Acolo, nimereste in mijlocul unor crime, si ajunge in posesia unui hard disk extern, plin ochi cu informatii perioculoase.
Intra in scena Jasper, un killer platit de sefa nemiloasa a unui cartel. El trebuie sa recupereze hard diskul Jasper, desi trecut de prima tinerete,  e inca o masina de ucis redutabila...

Cine se afla in spatele afacerii cu DR33M3R? Ce se va intampla cu Rose si cu copilul? Hm... ca in viata reala as spune. 

Citind romanul am avut impresia ca citesc o carte de benzi desenate. Multa actiune, multe detalii grafice, multa informatie bine documentata, multe referiri la cultura pop si  a gamerilor, insa peste toate, am admirat mintea geniala care si-a imaginat pana in cel mai mic detaliu un senariu apocaliptic atat de real. Si daca te uiti pe geam, citesti stirile pe net si prin ziare, respiri adanc si esti sincer, ai sa iti dai seama, cat de posibil daca nu chiar sigur este sa ajungem acolo. O planeta defrisata de resurse naturale cu ecosisteme distruse? Check! O lume in care oamenii se retrag in existente virtuale in care isi consuma violenta? Povesteste-mi despre World of Warcraft sau Second Life! Centre de placeri in care se consuma, consuma, consuma pentru ca insomniacii nu mai aveau pentru ce si pentru cine economisi bani? Iesiti va rog la mall. Legea martiala instituita si acte de terorism la coltul strazii? Cititi ziarele. O epidemie in spatele careia se afla concernele producatoare de medicamente?  Hm... ramane la latitudinea fiecaruia.

Mda, Charlie Huston, esti mic, negru si diabolic. Si ne cunosti atat de bine.

...acum ma intreb daca nu dorm prea putin...

Si ca sa nu ajungem la lumea insomniacilor decat citind carti bune, va recomand cartile de la Editura All.
Articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.Si pentru fiecare 15 comentarii, se va planta cate un pomisor. Hai sa punem de o padurice!