miercuri, 23 decembrie 2009
luni, 21 decembrie 2009
Sa cumparam....
Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun, suntem in plina alergatura dupa cadouri. Ne imbatam cu cu Red Bull si cu cafea ca sa rezistam. Se asteapta cresteri in vanzarile din toate domeniile. Macar o veste buna.
In mod normal, in lunile care nu sunt decembrie, cheltuesc aprox. 100 lei pe ceva care, pentru mine, valoreaza chiar 100 lei. Chiar si daca de multe ori cumparam lucruri inutile, ne alintam cu pantofiorii aia sau parfumelul din revista la impuls, in general, cumparam cu cap, asa ca suma cheltuita poate fi folosita ca barometru pentru gradul de satisfactie al cumparatorului. Insa cumpararea cadourilor e altfel. Cand imi aloc in buget suma de 100 lei pentru cadoul tau, sunt in dezavantaj net, pentru ca nu stiu exact ce vrei sau ce iti place. Asa ca pot cheltui 100 lei pe ceva ce s-ar putea sa nu iti placa, adica sa valoreza fix 0 lei pentru tine. In acest caz, nu exista nicio garantie ca satisfactia consumatorului, depaseste sau macar se apropie de suma cheltuita.
Cata satisfactie cumparam cu sumele imense, globale, pe economice, pe care le punem sub brad? Un cercetator American a facut un studiu, si a intrebat oamenii despre cadourile primite: cine l-a cumparat? Cat a costat? Care e pretul maxim pe care l-ai fi platit tu pentru acel cadou? Bazandu-se pe rezultate, a ajuns la concluzia ca in general, apreciem cadourile cu aprox 20 %/$ mai putin decat pentru lucrurile pe care ni le cumparam singuri. In cazul Americii unde se cheltuiesc 65 milioane $ pe sezon de sarbatori, inseamna ca satisfactia scade cu 13 milioane $ fata de perioadele in care cumparam lucruri in mod “normal”. Astfel americanii sarbatoresc Craciunul cu o orgie de scadere a valorii dolarului. Insa acest fenomen se intalneste oriunde in lume. De Craciun se “ard” valori si banii se devalorizeaza.
Dar cheltuiala nu face bine la economie? Economia consta din cumparatori si vanzatori. In tranzaciiile normale, vanzatorul primeste un pret mai mare decat cel de productie, astfel generandu-se profit iar cumparatorul primeste un obiect pe care il pretuieste la pretul solicitat. O piata functionala maximizeaza surplusul si pentru vanzator si pentru client. Cand oferim un cadou, vanzatorul isi primeste profitul, insa consumatorul final (“cadorisitul”) poate primi un obiect care ii produce mai putina satisfactie decat suma pe care ar fi cheltuit-o el daca si-ar fi cumparat singur un cadou pe care l-ar fi dorit. Cheltuiala de Craciun vi se mai pare buna pentru economie? E buna pentru vanzatori, insa nu destul de buna pentru a crea satisfactie la consumatorul final. Si cei mai multi dintr noi suntem consumatori si nu vanzatori.
Si unde e bucuria de a darui? Bucuria nu poate compensa un cadou ineficient? Hai sa dam un exemplu. Tusa Vetuta iti cumpara un pulovar de 50 lei. Nu e urat, dar nici nu mori dupa el. Probabil ca l-ai fi cumparat, daca ar fi fost la reduceri si ai fi dat pe el maximum 30 lei. Pana acum, cadoul a distrus valoare. Insa Tusa Vetuta a avut parte de bucuria de a darui si oricat de meschin ar parea, de dragul calculului, sa presupunem ca putem da un pret bucuriei Tusei. Inca 30 lei. Beneficiul tranzactiei ar fi 60 lei, adica 10 lei in plus fata e pretul real. Dar stai: Daca Tusa Vetuta ti-ar fi daruit ceva ce ti-ai fi dorit intr-adevar - adica sa merite si pentru tine pretul de pe eticheta de 50 lei - tranzactia ar fi creat o valoare de 80 lei. In cazul de mai sus, Tusa Vetuta a ratat 20 de lei satisfactie. Chiar daca luam in calcul buicuria de a darui, cadoul e ineficient. Posibil si ca Tusa Vetuta sa isi traga satisfactia din a darui numai pulovare care nu iti plac, insa in acest caz e o sadica si merita sa o tai de pe lista.
E destul de rau ca achizitionam multe lucruri pe care nu le vrea nimeni.
Pai si atunci, ce sa cumparam? In primul rand, cumpara cadouri pentru cei apropiati-familie, prieteni, colegi, copii pe care ii cunosti bine. Daca sti ce vrea persoana respectiva, riscul de a distruge valoare e mai mic. Cadourile pentru persoane pe care le vezi zilnic sau saptamanal au un grad de satisfactie cu 10% mai mult decat cele pentru persoanele pe care le vezi mai rar. De multe ori, cadoul e chiar mai satisfacator decat daca persoana ar fi primit acceasi suma in bani.
Banii sunt un cadou atractiv, pentru ca iti permit sa alegi singur ce vrei, insa cultura noastra nu accepta acest sistem. Bonurile valorice suna parca mai bine.
Nu imi fa cadouri de genul bilete la evenimente sau abonamente la teatru, muzeu sau piscine. Nu imi place sa imi faca altcineva programul. Nu imi darui nici un Mos Craciun de ghips sau alte cadouri legate de vreo ocazie anume. Cate farfurii cu oameni de zapada crezi ca pot folosi? Dupa ce trec sarbatorile, ce sa fac cu lumanarile sub forma de 2009?
Nu vreau nici mult- indragitele- de -americanii- lenesi -bonuri de “babysitting”, “masaj” sau “o sa spal vasele”. Stim cu totii ca sunt promisiuni in vant. Degeaba vin eu peste o luna cu bonuletul meu in care tu imi promiti ca o sa ai grija de plozi pana ma duc la cumparaturi, ca precis programul tau nu se va bunghi cu al meu. Iar daca iubi crede ca scapa de Craciun cu un cadou gen… vana plina cu spuma si ciocolata calda, se inseala. Ala nu e cadou. E ceva ce mi se cuvine. Sa nu confundam gesturile dragute cu cadouri de facut la ocazii mari. Daca iti spal masina e pentru ca vreau sa fac ceva pentru tine, nu ca sa economisesc bani si fantezie.
Per total, Craciunul devine un mit tot mai mare si un nonsens economic.
In mod normal, in lunile care nu sunt decembrie, cheltuesc aprox. 100 lei pe ceva care, pentru mine, valoreaza chiar 100 lei. Chiar si daca de multe ori cumparam lucruri inutile, ne alintam cu pantofiorii aia sau parfumelul din revista la impuls, in general, cumparam cu cap, asa ca suma cheltuita poate fi folosita ca barometru pentru gradul de satisfactie al cumparatorului. Insa cumpararea cadourilor e altfel. Cand imi aloc in buget suma de 100 lei pentru cadoul tau, sunt in dezavantaj net, pentru ca nu stiu exact ce vrei sau ce iti place. Asa ca pot cheltui 100 lei pe ceva ce s-ar putea sa nu iti placa, adica sa valoreza fix 0 lei pentru tine. In acest caz, nu exista nicio garantie ca satisfactia consumatorului, depaseste sau macar se apropie de suma cheltuita.
Cata satisfactie cumparam cu sumele imense, globale, pe economice, pe care le punem sub brad? Un cercetator American a facut un studiu, si a intrebat oamenii despre cadourile primite: cine l-a cumparat? Cat a costat? Care e pretul maxim pe care l-ai fi platit tu pentru acel cadou? Bazandu-se pe rezultate, a ajuns la concluzia ca in general, apreciem cadourile cu aprox 20 %/$ mai putin decat pentru lucrurile pe care ni le cumparam singuri. In cazul Americii unde se cheltuiesc 65 milioane $ pe sezon de sarbatori, inseamna ca satisfactia scade cu 13 milioane $ fata de perioadele in care cumparam lucruri in mod “normal”. Astfel americanii sarbatoresc Craciunul cu o orgie de scadere a valorii dolarului. Insa acest fenomen se intalneste oriunde in lume. De Craciun se “ard” valori si banii se devalorizeaza.
Dar cheltuiala nu face bine la economie? Economia consta din cumparatori si vanzatori. In tranzaciiile normale, vanzatorul primeste un pret mai mare decat cel de productie, astfel generandu-se profit iar cumparatorul primeste un obiect pe care il pretuieste la pretul solicitat. O piata functionala maximizeaza surplusul si pentru vanzator si pentru client. Cand oferim un cadou, vanzatorul isi primeste profitul, insa consumatorul final (“cadorisitul”) poate primi un obiect care ii produce mai putina satisfactie decat suma pe care ar fi cheltuit-o el daca si-ar fi cumparat singur un cadou pe care l-ar fi dorit. Cheltuiala de Craciun vi se mai pare buna pentru economie? E buna pentru vanzatori, insa nu destul de buna pentru a crea satisfactie la consumatorul final. Si cei mai multi dintr noi suntem consumatori si nu vanzatori.
Si unde e bucuria de a darui? Bucuria nu poate compensa un cadou ineficient? Hai sa dam un exemplu. Tusa Vetuta iti cumpara un pulovar de 50 lei. Nu e urat, dar nici nu mori dupa el. Probabil ca l-ai fi cumparat, daca ar fi fost la reduceri si ai fi dat pe el maximum 30 lei. Pana acum, cadoul a distrus valoare. Insa Tusa Vetuta a avut parte de bucuria de a darui si oricat de meschin ar parea, de dragul calculului, sa presupunem ca putem da un pret bucuriei Tusei. Inca 30 lei. Beneficiul tranzactiei ar fi 60 lei, adica 10 lei in plus fata e pretul real. Dar stai: Daca Tusa Vetuta ti-ar fi daruit ceva ce ti-ai fi dorit intr-adevar - adica sa merite si pentru tine pretul de pe eticheta de 50 lei - tranzactia ar fi creat o valoare de 80 lei. In cazul de mai sus, Tusa Vetuta a ratat 20 de lei satisfactie. Chiar daca luam in calcul buicuria de a darui, cadoul e ineficient. Posibil si ca Tusa Vetuta sa isi traga satisfactia din a darui numai pulovare care nu iti plac, insa in acest caz e o sadica si merita sa o tai de pe lista.
E destul de rau ca achizitionam multe lucruri pe care nu le vrea nimeni.
Pai si atunci, ce sa cumparam? In primul rand, cumpara cadouri pentru cei apropiati-familie, prieteni, colegi, copii pe care ii cunosti bine. Daca sti ce vrea persoana respectiva, riscul de a distruge valoare e mai mic. Cadourile pentru persoane pe care le vezi zilnic sau saptamanal au un grad de satisfactie cu 10% mai mult decat cele pentru persoanele pe care le vezi mai rar. De multe ori, cadoul e chiar mai satisfacator decat daca persoana ar fi primit acceasi suma in bani.
Banii sunt un cadou atractiv, pentru ca iti permit sa alegi singur ce vrei, insa cultura noastra nu accepta acest sistem. Bonurile valorice suna parca mai bine.
Nu imi fa cadouri de genul bilete la evenimente sau abonamente la teatru, muzeu sau piscine. Nu imi place sa imi faca altcineva programul. Nu imi darui nici un Mos Craciun de ghips sau alte cadouri legate de vreo ocazie anume. Cate farfurii cu oameni de zapada crezi ca pot folosi? Dupa ce trec sarbatorile, ce sa fac cu lumanarile sub forma de 2009?
Nu vreau nici mult- indragitele- de -americanii- lenesi -bonuri de “babysitting”, “masaj” sau “o sa spal vasele”. Stim cu totii ca sunt promisiuni in vant. Degeaba vin eu peste o luna cu bonuletul meu in care tu imi promiti ca o sa ai grija de plozi pana ma duc la cumparaturi, ca precis programul tau nu se va bunghi cu al meu. Iar daca iubi crede ca scapa de Craciun cu un cadou gen… vana plina cu spuma si ciocolata calda, se inseala. Ala nu e cadou. E ceva ce mi se cuvine. Sa nu confundam gesturile dragute cu cadouri de facut la ocazii mari. Daca iti spal masina e pentru ca vreau sa fac ceva pentru tine, nu ca sa economisesc bani si fantezie.
Per total, Craciunul devine un mit tot mai mare si un nonsens economic.
sâmbătă, 19 decembrie 2009
Am primit un premiu!
Am primt acest premiu iernatic si albastru de la prietena mea Evelina
de pe blogul ei DESPRE ORICE. E chiar un blog despre orice-lucruri marunte, mai mari, importante, vesele sau triste.. ca in viata!Multumesc din inima!
vineri, 18 decembrie 2009
Sa nu uit
Diseara, începând cu ora 18, în sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu se va avea loc un concert caritabil al Orchestrei de Flaute a Academiei de Muzică din Cluj-Napoca şi corul ” Il Gardelino”. E prima acţiune de acest gen de la debutul campaniei “Din inimă pentru copii”, iar banii strânşi la eveniment vor fi donaţi micuţilor bolnavi.
marți, 15 decembrie 2009
Strauss Ensemble, Maneaua si Hugo Boss, poate chiar Versace
Cum sunt mare amatoare de muzica, nu am putut scapa ocazia sa merg ieri la concertul de Craciun al Vienna Strauss Ensemble. Genial. Strauss, Lanner & Co. si marile lor hituri. Program placut, usurel, entertaining, cum ar zice americanul. In prag de sarbatoare, merge un vals si o polca. Si eternul Radetzky Marsch, pe care Herr Johannis a refuzat sa bata din palme ca maimutele dresate din restul salii. Punct rosu din partea mea.
Dirijorul a interactionat cu publicul, a facut aceleasi bancuri ca si anul trecut (pe care le face in fiecare concert de pe orice meridian) si din nou a aruncat cu Mozartkugeln in public. Dragutel. E X-mas, sa ne bucuram. Si publicul s-a bucurat, da' s-a bucurat, nu gluma.
S-a bucurat intr-atat incat dupa "Frühlingsstimmen" am auzit un "Bravo!" din fundul salii. Fara numar.
Faza faina pe hol, inainte de concert. El, pe la 37 de ani, la costum cu cravata funky-stilata, trupes si mandru, rotunjor in bunastarea postului, il zareste pe alt corporatist- big shot la banca probabil. Se saluta: ii trage o palma prieteneasca pe spate "ce faci ma, te culturalizezi?" Dragi telespectatori, ati urmarit din ciclul "Prost, dar si mai semnalizeaza". Ah da... pititpoancele de rigoare. Nu, nu alea de mall. Alea de remorca. Fura si ele scoase si pe ele la concert si nah, trebuie sa isi expuna rochitele Ankas din colectia trecuta, cizmultele de centura si coafura umflata. Si machiajul, doamne, un curcubeu in toata stralucirea lui. Sa nu fiu rea. Poate ca e prima data cand vin la filarmonica. Si ultima. Pentru ca Strauss is not forever. Mai exista Mahler si Bruckner, Dvorak care e grele, dar sa nu divaghez.
Concertul a fost ok. Fain. Dar cred ca si fila Sibiu se descurca sa traga un Strauss la fel de bine. Dar nu are titlu, nene. Ca doara de aia o dat snobimea 200 lei pe bilet. Sau a primit invitatii. Sfatulet pentru organizatorii de astfel de evenimente pt high-life-ul Sibian: Treaba voastra nu se gata dupa ce ati trimis plicul. Treba voastra se gata cand pachidermul e deja tolanit in fotoliu, in loja. Recte- puneti o zana sexy care sa indrume publicul, daca tot screti locuri inexistente pe bilete. Si uite asa, am aflat ca Filarmonica noastra are 17 loje si 2 loje oficiale.
Mai delicioasa decat receptia de dupa a fost reactia publicului la final. Standing ovation, ok. A fost fain si ne-a placut. In picioare toata sala. Clap-clap. Bis. Polca Pizzicato. In picioare toata sala Clap-clap. Really. Pt. Polca Pizzicato. De parca ar fi fost nu stiu ce piesa de mare virtuozitate. Urmeaza Radetzky Marsch. In picioare toata sala. Clap-clap. Dance monkey, dance!
Am avut viziunea unei cete de manelisti care se inchina la Hugo Boss.
Pe de alta parte am observat absenta abonatilor, care vin in fiece joi. Poate ca au considerat ca nu merita, si apreciez discernamantul lor. Concertul a fost frumos, antren si buna dispozitie. Dar sa dai un car de bani pentru un nume, e prea mult. Repet-ce au facut aia, puteau face si altii.
Per total, am avut parte de un public über-entuziast, care mi-a lasat impresia ca nu stie ce face. A plecat cu ideea ca o sa vada o capodopera si actioneaza in consecinta fara sa mai judece mult. Really people, e doar Strauss...
PS -A fost bine ca piesele au fost bine delimitate de dirijor care mai baga cate o gluma. Altfel ne mai trezeam ca in alte cazuri de concerte pentru protipendada cu Nea Caisa care aplauda intre partile unui concert...
Dirijorul a interactionat cu publicul, a facut aceleasi bancuri ca si anul trecut (pe care le face in fiecare concert de pe orice meridian) si din nou a aruncat cu Mozartkugeln in public. Dragutel. E X-mas, sa ne bucuram. Si publicul s-a bucurat, da' s-a bucurat, nu gluma.
S-a bucurat intr-atat incat dupa "Frühlingsstimmen" am auzit un "Bravo!" din fundul salii. Fara numar.
Faza faina pe hol, inainte de concert. El, pe la 37 de ani, la costum cu cravata funky-stilata, trupes si mandru, rotunjor in bunastarea postului, il zareste pe alt corporatist- big shot la banca probabil. Se saluta: ii trage o palma prieteneasca pe spate "ce faci ma, te culturalizezi?" Dragi telespectatori, ati urmarit din ciclul "Prost, dar si mai semnalizeaza". Ah da... pititpoancele de rigoare. Nu, nu alea de mall. Alea de remorca. Fura si ele scoase si pe ele la concert si nah, trebuie sa isi expuna rochitele Ankas din colectia trecuta, cizmultele de centura si coafura umflata. Si machiajul, doamne, un curcubeu in toata stralucirea lui. Sa nu fiu rea. Poate ca e prima data cand vin la filarmonica. Si ultima. Pentru ca Strauss is not forever. Mai exista Mahler si Bruckner, Dvorak care e grele, dar sa nu divaghez.
Concertul a fost ok. Fain. Dar cred ca si fila Sibiu se descurca sa traga un Strauss la fel de bine. Dar nu are titlu, nene. Ca doara de aia o dat snobimea 200 lei pe bilet. Sau a primit invitatii. Sfatulet pentru organizatorii de astfel de evenimente pt high-life-ul Sibian: Treaba voastra nu se gata dupa ce ati trimis plicul. Treba voastra se gata cand pachidermul e deja tolanit in fotoliu, in loja. Recte- puneti o zana sexy care sa indrume publicul, daca tot screti locuri inexistente pe bilete. Si uite asa, am aflat ca Filarmonica noastra are 17 loje si 2 loje oficiale.
Mai delicioasa decat receptia de dupa a fost reactia publicului la final. Standing ovation, ok. A fost fain si ne-a placut. In picioare toata sala. Clap-clap. Bis. Polca Pizzicato. In picioare toata sala Clap-clap. Really. Pt. Polca Pizzicato. De parca ar fi fost nu stiu ce piesa de mare virtuozitate. Urmeaza Radetzky Marsch. In picioare toata sala. Clap-clap. Dance monkey, dance!
Am avut viziunea unei cete de manelisti care se inchina la Hugo Boss.
Pe de alta parte am observat absenta abonatilor, care vin in fiece joi. Poate ca au considerat ca nu merita, si apreciez discernamantul lor. Concertul a fost frumos, antren si buna dispozitie. Dar sa dai un car de bani pentru un nume, e prea mult. Repet-ce au facut aia, puteau face si altii.
Per total, am avut parte de un public über-entuziast, care mi-a lasat impresia ca nu stie ce face. A plecat cu ideea ca o sa vada o capodopera si actioneaza in consecinta fara sa mai judece mult. Really people, e doar Strauss...
PS -A fost bine ca piesele au fost bine delimitate de dirijor care mai baga cate o gluma. Altfel ne mai trezeam ca in alte cazuri de concerte pentru protipendada cu Nea Caisa care aplauda intre partile unui concert...
luni, 14 decembrie 2009
Intalnirea bloggarilor sibieni aka Secret Santa
Si a fost Secret Santa. M-am perpelit 2 saptamani sa caut cadou funny pentru Cristi, insa din Twitterul lui nu reiesea mare lucru. Ma bucur insa ca i-a placut broasca mea anti-stress, care la un moment dat era sa zboare prin Atrium direct in bolul de pe pian.
Eu am primit de la Adi (oare de ce eram precisa ca mi-a nimerit biletelul?) un minunat cadou. Mare, in hartie roz, cu funda...Super....Un cofraj cu 20 de oua. HIHIHII....Am convenit ca vor deveni paparada vineri, la Petrecerea Comunista.
Petrecerea s-a mutat in Hernania unde am ras cu totii niste pita cu untura si cu ceapa si alte bunataturi. Recomand restaurantul cu caldura. E dragut, curat, chelneri amabili.
Punct negru primeste Atrium, respectiv fetele de acolo, care fac rezvervari cu ghiotura, si apoi se prind ca nu au loc destul pentru toti. Thanks, am apreciat cu lacrimi in ochi ca la 20 30 a trebuit sa plecam. Anyway, preturile-s exagerate. Long Live Hermania!
Eu am primit de la Adi (oare de ce eram precisa ca mi-a nimerit biletelul?) un minunat cadou. Mare, in hartie roz, cu funda...Super....Un cofraj cu 20 de oua. HIHIHII....Am convenit ca vor deveni paparada vineri, la Petrecerea Comunista.
Petrecerea s-a mutat in Hernania unde am ras cu totii niste pita cu untura si cu ceapa si alte bunataturi. Recomand restaurantul cu caldura. E dragut, curat, chelneri amabili.
Punct negru primeste Atrium, respectiv fetele de acolo, care fac rezvervari cu ghiotura, si apoi se prind ca nu au loc destul pentru toti. Thanks, am apreciat cu lacrimi in ochi ca la 20 30 a trebuit sa plecam. Anyway, preturile-s exagerate. Long Live Hermania!
vineri, 11 decembrie 2009
MARTORELE TACUTE
Evenimente publice cu rol de conştientizare privind violenţa în familie
Pe plan mondial, în această perioadă au loc cele 16 zile internaţionale de combatere a violenţei împotriva femeii. La Sibiu Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G. organizează în 10 şi 15 decembrie o serie de evenimente cu rol de conştientizare şi informare, alăturându-se campaniei iniţiate de Fundaţia Sensi-Blu cu mesajul „Violenţa în familie nu e poveste”
15 decembrie – 700 de lumânări pentru Martorele Tăcute
Pe 15 decembrie de la ora 16:00, la fântâna de pe strada Nicolae Bălcescu, A.L.E.G. va organiza acţiunea stradală „Martorele Tăcute”. Silutele roşii reprezintă simbolic femei care şi-au pierdut viaţa datorită violenţei domestice. Fiecare siluetă va avea inscripţionată povestea unui caz din judeţul Sibiu. Conform statisticilor Agenţei Naţionale pentru Protecţia Familiei, în ultimii 5 ani în România s-au înregistrat 723 de decese datorate violenţei în familie. ALEG va aprinde cu ajutorul trecătorilor 700 de lumânări pentru a sublinia că violenţa în familie nu e o simplă poveste, că ea poate fi fatală. Te aşteptăm şi pe tine acolo!
10 decembrie – Ziua Drepturilor Omului
Copiii schimbă povestea.
36 de copii de la şcolile din Sibiu vor participa la o acţiune organizată de A.L.E.G. şi Biblioteca ASTRA Sibiu pe tema violenţei în familie. Pornind de la povestea Cenuşăresei aşa cum apare ea pe site-ul www.nuepoveste.ro lansat de Fundaţia Sensi-Blu, copiii vor crea o nouă poveste prin desen. Lucrările şi mesajul lor vor fi postate pe site-ul Nu e Poveste, contribuind astfel la responsabilizarea adulţilor de care depinde schimbarea reală în ce priveşte violenţa în familie. Acţiunea are loc în Corpul B al Bibliotecii ASTRA, joi de la ora 10:00.
Liceenii discută despre violenţa împotriva femeii ca încălcare a drepturilor omului.
40 de elevi de la Colegiul Naţional Gh. Lazăr împreună cu profesoara care le predă materia Drepturile Omului vor participa la o discuţie despre violenţa împotriva femeii pornind de la filme documentare din arhiva ASTRA Film. Liceenii vor afla despre convenţiile ONU, dar şi despre legislaţia românească în acest domeniu şi vor discuta despre cum pot legile avea un impact în realitate, în viaţa omului de rând. Acţiunea va avea loc la sediul ASTRA Film Sibiu, joi de la ora 14:00.
Sa imi fie iertata lipsa de imaginatie in a re-scrie textul cu cuvintele mele. Dar cred ca measjul e mult mai important decat talentul meu jurnalistic, in acest caz.
marți, 1 decembrie 2009
marți, 10 noiembrie 2009
Am revenit... cu muzica!
Din pacate nu am prea avut timp sa scriu pe blog prea multe.
Am fost plecata in tari straine...Si am revenit acasa cu proeicte noi. Basically, radio. O sa ma mai laud eu pe parcurs. Insa nu acesta este motivul pentru care scriu acum.
Ieri am avut reala placere sa iau un interviu maestrului Alexandru Tomescu, dupa recitalul sustinut in cadrul turneului Music ON LG de "Romanian Piano Trio" la Filamonica de Stat Sibiu. Maestru pe drept, pentru ca ne-a incantat din nou cu al sau Stradivarius, insa cand il vezi atat de modest, de deschis si de cald, de comunicativ si de... scump, iti vine sa il inviti la un ceai, ca bere sunt sigura ca nu bea.
Mi-a povestit despre dorinta lui de inlesni accesul tinerilor sper muzica clasica, despre proiectele inedite la care a participat (poate se stiati ca a cantat in statia de metrou Victoria din Bucuresti, dar precis nu stiati ca a cantat si in padure), despre cum seria de concerte din turneul Stradivarius sustine Asociatia Nevazatorilor din Romania, si multe altele.
Inainte il admiram ca valoare, ca talent. Acum insa, m-a convins ca om, ca pesonalitate deosebita prin ceea ce face cat si prin ceea ce este.
PS. Pacat ca e casatorit... :)
Si asa de destindere, un clip cu alti doi tipi talentati, care fac show de show...
luni, 2 noiembrie 2009
Pentru ca am si eu catel...
Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!
Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc.Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.
După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.
Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.
Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…
După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”
Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.
Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”
Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”
Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.
Nu te voi uita niciodată…
Nota autorului
Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi in cabinetele medicale veterinare.
Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.
Mulţumesc.
Jim Willis
de la Tomata
Si cu riscul de a-mi ridica din nou blogosfera in cap: campaniile "Adpota un catel" sunt in mare parte o tampenie. Ideea e minunata. Noi oamenii nu suntem insa pregatiti pentru sufletelele alea amarate care ne-ar da totul. Nu adoptati un catel pentru ca apoi sa il lasati de-o parte la batranete si necaz. Catelusa mea de mai sus, Mitza, a fost abandonata pentru ca este bolnava si necesita tratamente destul de costisitoare. Bine ca am gasit-o noi. Dar ce om isi arunca familia in strada cand i se imbolnaveste?
marți, 20 octombrie 2009
Imparte! E mai mult decat o felie de paine!
Uite o campanie care imi place !
http://www.imparte.ro/informatii/
IMPARTE!
Este o campanie sociala initiata de Vel Pitar ca raspuns la problemele si necesitatile comunitatilor in care isi desfasoara activitatea.
De fiecare data cand cumperi un French Toast, o felie de paine este donata oamenilor aflati in dificultate.
Ideea e ca te inscrii pe situl lor, introduci codul de pe ambalaj si ei doneaza cate o felie de paine.
Campania sustine trei proiecte-Caminul de batrani "Sf. Elisabeta" - Gheorgheni pentru care s-au donat deja 2702 felii de paine, -Centrul de Resurse pentru Copii si Tineret "Don Bosco" - Iasi, 2917 felii de paine si Cantina Sociala - Bucuresti, cu 1927 felii de paine
Tinand cont ca am toaster si ca iarna e anotimpul painii prajite, cumparati painica de la Vel Pitar!
Hai la drogu' legal!
Uitati aici mostra de ... nici nu stiu cum sa ii spun.
Pe cand un concurs cu droguri tari? castiga o marijuana...un speed ceva...Nu ne aburiti cu smecherii de domnisoara de Ex-ses Gold care nu are decat Damiana (Turnera diffusa), Jasmine oil, Patchouli oil Vanilla esenta, esenta Cherry,esenta Strawberry, esenta Blueberry. Verm un trip tare, salbatic...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)