Se afișează postările cu eticheta SdC. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SdC. Afișați toate postările

luni, 11 mai 2009

SDC

           Ieri ne-am reintalnit -aproape totii membrii -la intalnirea Schimb de Carti in Café del Sol. Cafeneaua tocmai s-a redeschis cu aceeasi servire prietenoasa, decor placut insa cu preturi mai omenesti. Punctul in plus l-a constituit muzica de bun gust in surdina si lipsa fumului (Cafe del Sol este una dintre rarissimile cafenele unde fumatul este interzis.) 
Punctul in minus a fost lipsa de seriozitate a invitatilor care, deja a doua oara consecutiv nu ne-au onorat cu prezenta sau macar cu un telefon de anulare. Dar in fine, noi suntem doar iubitori de carte, masa neglijabila (intelegeti ce vreti, eu stiu ce vreau sa zic). Nu-i nimic pentru ca am rontait singuri cu multa placere prajituricile si fursecurile.
         De la o intalnire la alta, atmosfera devine tot mai degajata si nonformala, ceea ce ma bucura. 

      Discutiile s-au axat in general asupra cartilor aduse/restituite, ne-am intebat daca dramatizarile romanelor respecta intr - adevar cartea, Adi a incercat –din nou- o clasificare pe categoria I, II si III a scriitorilor de romane istorice, cu marea concluzie mare ca Sadoveanu ar fi de mana a 3-a. Radu si cu mine l-am contrazis, fiind fani, insa, deoarece Sadoveanu nu are niciun premiu Booker, nu se califica.
           Pe la ore tarzii din noapte, Radu si Paul au incercat sa imi arate de ce e Cioran mare si de ce nu e chiar atat de deprimant cum merge vorba. S-a discutat si despre noul roman a lui Stepheny Meyer «Twilight» si daca e mai bun/prost decat filmul cu acelasi nume care din punctul meu de vedere a fost un dezastru. Totodata am dat cezarului ce e al cezarului si am recunoscut impreuna cu Ada (alta Ada) ca Rodica Ojog - Brasoveanu este una dintre cele mai underrated scriitoare romane contemporane. Deoarece am tras cu totii concluzia ca Coelho nu mai e la moda (slava Domnului) i-am intrezarit lui Cartarescu un viitor stralucit ca ultimul racnet pe noptiera demoazelelor cu 2 carti in biblioteca. 
            O problema cu care ne-am confruntat a fost de marketing. S-ar putea sa nu punem afisele unde trebuie, sau mult prea putine. Membrii noi nu prea vin. Cu totii facem invitatii insa majoritatea se sfiiesc sa vina, de teama sa prezinte carti in public. Nu va pune nimeni sa prezentati ca la scoala. Daca aveti chef, vorbiti, daca nu, ascultati, nu e obligatoriu sa faceti impresie artistica. Multi dintre noi nu suntem umanisti, ci doar cititori inraiti, asa ca limbajul academico-scortos poate ramane acasa. 

      Cartile imprumutate de mine saptamana asta sunt:

"M-am hotarat sa devin prost"-Martin Page. Am citit-o in cateva ore. E scurta si distractiva, iti las insa un gust amar. Concluzia e ca inteligenta e un fel de boala invizibila, incurabila si cronica.

"Copii din miez de noapte"-Salman Rushdie (ce sa-i faci, am batut 30 de ani si nu am citit Rushdie)

"Turnul Filozoafei"-Dumitru Ungureanu

"Beyond Poltical Correctness"-David Thibodaux, la pachet cu " Povesti corecte politic de adormit copii" de James Finn Garner.

 si de abea astept sa ma apuc de ele. Cel mai probabil joi, la fila. 


Windows on the World

      Dintre cartile citite de curand  «Windows on the World» de Frederic Beigbeder, care a castigat Prix Interalli in 2003 si Independent Foreign Fiction Prize in 2005 mi-a ramas in minte cam multisor. Am vrut sa o prezint, apoi am renuntat. Actiunea e simpla si previzibila, si nu mi s-a parut chiar ata de interesanta de povestit. Cu parere de rau, nu o spun in sens ironic. Toti stim ca nu spuravietuieste nimeni.  «Windows on the World» este numele restaurantului de la etajul 107 al lui World Trade Center unde eroul nostru isi aduce baietii (7 si 9 ani) in nefericita dimneata de 11 sept. 2001. Fiecare capitol reprezinta cate un minut din tragedia oamenilor captivi intre etaje in infernul de foc si fum, cu o ora inainte de prabusirea primului turn. Descrierile evenimentelor sunt intrerupte de meditatiile scriitorul aflat la Paris in Tour Montparnasse despre motivele si cicatricile lasate de atacul terorist in constiinta americanilor.
           Beigbeder reuseste sa ne transmita in mod convingator emotiile, teama si panica celor din WTC, speranta copilului care spera ca tatal se va transforma in superman, isteria si disperarea victimelor atacului fara nicio urma de voyeuism sau sadism, fara glamour, pe ici- pe- colo cu putin umor negru, intr-atat cat sa nu dam in « Antigona ».
            Daca ai nerv, citeste-o. Televiziunile ne-au aratat turnurile fumegande, prabusite, arse insa nimeni nu a vorbit de infernul de dinauntru, de cablurile electrice cazute in apa sistemelor de stingere a incendiului, de oamenii carbonizati, de apa care fierbea in dispensoarele de apa. Asta e tabu. Egiptenii nu isi documentau bataliile pierdute, Faraonul divin nu putea pierde. Nici America nu isi poate arata pierderile.
            Insa nu acesta este motivul pentru care am vrut sa recomand cartea. Beigbeder, ca scriitor francez a retrezit din nou animozitatea franco-amerciana. Reactiile cititorilor americani sunt negative, ei sunt inca prea traumatizati de evenimente, impactul emotional e prea puternic. Cartea li se pare o lipsa de pietate si incalcarea unui tabu. Beigbeder foloseste fictiunea ca motiv de critica social-politica, iar uneori o face brutal, fara manusi, prezinta inceputul sfarsitului Visului American, si asta doare. Bestseller in Franta, acuzat de antiamericanism peste Ocean... concluzia trageti-o voi. Eu nu am vazut nimic antiamerican in ea. E doar viziunea unui european, la rece, departe, fara nicio implicare emotionala.
             Cati dintre voi nu ati gandit la un moment dat “They had it coming?”. Nu fiti ipocriti.