duminică, 11 aprilie 2010

Okinawa!

Cam greu de gasit muzica japoneza care sa cada bine si urechii europene.
1. J-popul lor e plin de piti ca si la noi. Micute, cute-kawaii!!- cu fustite scurte si ochi rotunzi imensi.
2. Rockul sau metalul lor e quasi -inexistent: avem vagi urme de punk sau goth wannabe. Singurul curent rock pe care il cam au in sange japonezi este Zeuhl.
3. Melodiile sunt incredibil de lungi, media e peste 5 min. Standardul radio e cam de 3 minute.
4. Sunt plicticoase. Un fel de slagare de -ale noastre dinainte de '89.

Dar am descoperit thanx to Emi-chan o formatie obscura pentru mine, mare pentru ei: BEGIN.
Sunt 3 baieti din Okinawa, si uite asa am aflat/auzit ca muzica insulelor- shima uta- cum este numita, e total diferita de plasticul J-pop.

Iaca mostra

Meloda se numeste Shansin no hana /Flori de shansin- sau shamisen, un instument traditional japonez, de origine chineza.

Shima uta-cantecul insulei a reusit exact ceea ce isi dorea prin refren-sa duca frumusetea insulei pe aripi de vant peste ocean. Melodia a fost scrisa de formatia La Boom, dupa un fotoshoot in insula Okinawa si o vizita la Memorialul Pacii. Acolo au aflat mai multe despre tragedia insulei din Cel de la II-lea Razboi Mondial si din istorisirile unei supravietuitoare. Cantecul vorbeste despre durerea despartirii si a fost dedicat acestei doamne in varsta.

Intre timp, melodia a ajuns in fel de imn neoficial al Okinawei, a fost interpretat de numerosi alti cantareti japonezi dar si straini. Argentinianul Alfredo Caseros l-a dus in locul 1 in topurile argentiniene iar echipa Argentinei a ales-o ca imn la Campionatul Mondial FIFA din 2002.



Kousuke atari canta si el tot un fel de shima uta- de data aceasta cu influente din insulele Amami. Tipic este acel falsetto.


Chitose Hajime suna a "ocarina umana", dar da bine:



Si am dat si peste muzica Enka.
Enka e un stil de muzica pop japoneza, tare agreat de generatiile mai in varsta. Un fel de Angela Similea-music.
In epoca Meiji (1868–1912) enka erau un fel de manifeste revolutionare. In perioada post belica, ele si-au pierut mesajul revolutionar si au devenit slagare vorbind despre greutatile vietii, nostalgia trecutului, dragoste pierduta, soti alcoolici... un fel de blues japonez. Enka e scrisa in gama pentatonica si interpretata in mod obligatoriu in kimono. Tipic este vibratto-ul. Genul este popular si in afara Japoniei, si nu doar in Asia. Exista si cantareti afro-americani de Enka.

Yoko Nagayama este cea mai cunoscuta interpreta de Enka iar mie mi se pare ataaaat de frumoasa si de cool.

.

Si inca o data BEGIN, pentru ca imi plac tare mult.



Bonus: Hip-Hop japonez cu Spontania

Niciun comentariu: