Piatra filosofala decriptata de Carrefour

           Toate gospodinele care merg la cumparaturi au aflat de noua campanie Carrefour, cea cu cartonasul cu premii. Daca te uiti non-stop la TV si astepti sa apara Zana Andreea si Mickymousul din dotare, Banica Jr., lipesti caronasul de monitor, poti «decripta» ce premiu ai castigat. Heck, chiar si eu am vrut sa renunt la credinciosul meu Kaufland si sa cumpar de la Carrefour, doar asa, ca sa primesc cartonas (acu’ imi aduc aminte, chiar am facut cumparaturi saptamana trecuta, dar nu am primit cartonas. Hotii !!!) Sau mai bine nu. 

       Din rubrica «Stiati ca ?», va prezentam astazi: Cartonasele alea se pot decripta la orce lumina rosie. Proba: 

          Cine ia teapa? Cine castiga? Eu, ca tot la Kaufland merg. Macar acolo nu am luat teapa decat o data.

Azi am plans...

... pentru ca s-a intamplat si se va intampla din nou.

Acum 64 de ani, prima bomba nucleara a distrus Hiroshima. 140.000 de oameni au murit pe loc, sau in lunile imediat urmatoare. La 9 august 1945, Americanii mai arunca o bomba peste Nagasaki, care a facut 70.000 de victime. Japonia a capitulat la 15 august. (Cu totii stim ca Japonia desi a «pierdut» o duce mai bine decat noi toti la un loc, dar de ce sa nu ne bucuram ?). Chiar si acum insa se mai moare de leucemie sau cancer din cauza radiatiilor.

Geaba cer primarul Akiba si Obama distrugerea armelor nucleare pana in 2020. Stim cu totii ca sunt in trend.

Ar cam trebui sa plang pentru multe mizerii in viata care nu tin de mine: foametea din Africa (oare de ce ii tinem in starea care sunt ?), copii care mor de frig in Peru, revolutiile din Orentul Apropiat, Holocaustul, Darfur.... motive sunt din pacate, nenumarate. Insa Hiroshima in zace pe suflet pentru ca suntem la un pas de furnica de a repeta istoria. La potenta o mia.

Daca aveti curaj si nerv, intrati pe linkul asta. Nu va speriati, nu sunt statistici si nici poze ale victimelor. Doar desene, desene ale martorilor, pe atunci copii. Si povestiri. Apoi plangeti ca si mine.

Intre timp USA sarbatoreste

Monumentul Pacii Copiilor in Hiroshima, ridicat dupa moartea la doar 12 ani, de leucemie, a lui Sadako.  La baza sunt sute de cocori de hartie, simbol al pacii.  Am primit si eu unul de la Yuichi. Sper ca la primavara sa pot sa ii ofer si eu unul. 

Kamasutra cu Portnoy

...Pun pariu ca vreti sa stiti cine e Portnoy si de ce fac eu Kamasutra cu el. Portnoy e un membru al legendarei trupe de prog Dream Theatre. Si totodata, asa se numeste computerul meu desktop.

Ieri, in incercarea mea de a-l face mai silentios, am deschis carcasa cu surubelnita ca un hardist destonic si am curatat cu pensula de fard de obraz ventilatorul si restul rotitelor. Mandra de realizarea mea, l-am insurubarit la loc si i-am dat drumul. Si priviti! Era silentios ca un soldat american in misiune. Numai ca imi afisa Mesajul Groazei: "insert reboot media". Hmmm. O fi bine? O fi rau?  Deja intrezaream spectrul Diazepamului, ca am in el arhiva mea de 7 ani de lucru. Insa cine are prieteni, are!  Daca nu era Adi sa ma ajute... dar a venit prompt cu ajutoare sub forma de CD-uri si sfaturi de calmare. Hiba era ca in frenezia mea curatitoare, am tras de un cablu...Uf. Promit ca nu mai fac. 

Asta fu preludiul. Kamasutra a urmat aseara cand am incercat sa pun carcasa din nou, la loc. Cred ca Portnoy asta e foarte viril... carcasa parca era prea mica....

Dadacele batause

Just my 2 cents: Toata media face garagata despre dadacele alea batause. Inteleg, ca parinte i-as fi luat gatul, cred.

Multe mame le arata cu degetul, uitand ca si ele, INSASI MAMELE, isi bat copii. Daca da altul in el e de rau, daca il snopesti tu in bataie e ok. "Pai eu o platesc si ea imi si bate copii". Mi-e greu sa explic. Problema fundamentala aici nu e pregatirea slaba, sau mai bine zis lipsa ei, a dadacelor de ocazie, ci chiar violenta asupra copiilor in sine. Gospodinele alea care de abea mai scot ochii din telenovela de pe Euforia ca sa si-carpeasca copilul ar face bine sa se abtina de la comentarii. Si gospodina aia, din pacate sunt 90% din mamele romance.

Uninvited guest

Prietenii mei stiu ca sunt "dusa" dupa Marillion. Si era Fish si post-Fish, baietilor iesindu-le o fita rara in lumea muzicala: si-au schimbat vocalsitul fara sa piarda si din calitate (isi amintestte cineva de catastrofa Journey in varianta noua sau chiar de Queen?). E drept, Steve Hogarth a mutat sinele formatiei in alta directie, insa cu un rezultat uimitor de bun.

 

Uninvited guest nu e chiar melodia lor cea mai tare, insa video-ul a bun. Imi aminteste de Shining si de Jack Nicholson.

Optimismul

Plictisita de blogosfera romaneasca in care toti au pus coada la pruna, fiind cu totii somitati in toate domeniile existente (vezi discutiile Gigel/vs. alte prezente feminine dezinhibate, blogurile "de top" cu trafic mare si indice mic de comasare a neuronilor) mi-am incercat norocul in blogosfera germana. Ca peste tot, bloguri slabe dar si foarte bune. Am observat ca multi sustineau o campanie numita "Optimisumus hoch 1000". Merita sa intrati pe site, daca stiti germana. Si daca nu, tot merita pentru ca are fotografii minunate.

Ideea e simpla, fiecare postare trebuia sa cuprinda un motiv pentru care merita sa fim optimisti. Nu optimist "in general", ci optimist neamt. Raspunsurile din Doischland ma uimesc prin mandria de a apartine acelui popor. Nemtii se bucura ca in tara lor e pace, ca sunt campioni la exporturi, ca au invatat din istoria lor ceva, ca mereu s-au descurcat cumva si ca desi e criza, sistemul lor educational si de sanatate e OK, ca sunt un popor unit care isi respecta valorile etc. Scary. Ce-i drept, unii cad in patriotism de parada, insa IL AU. Sunt patrioti si sunt mandrii.

Sunt foarte curioasa ce ar dezvalui o astfel de campanie si in Romania. As da o leapsa cui ma citeste. Incep eu:

Sunt mandra ca sunt romanca pentru ca:

1. Am o tara frumoasa. Am o istorie bogata, cu multe influente culturale. E vina personala a fiecaruia daca nu stie sa se bucure de ele.
2. Tara noastra are si a avut destule personalitati geniale. Poate sunt si eu printre ele. Sau tu. Sau X de pe strada.
3. Miscari si nemultumiri exista pe intreg pamantul. La noi e pace. Daca vi se pare putin, stati o tara pe mess cu prieteni din Israel.
4. Ca femeie, sunt libera sa aleg. Aici exista egalitate de drepturi intre sexe. Daca ar exista si egalitate in obligatii, as spune ca e Paradisul.
5. Criza? O fi. Insa spre deosebire de altii, romanii s-au descurcat mereu cumva. Puneti o americanca tina o casa si o familie cu salariile noastre si apoi faceti-i programare la psiholog.
6. Ospitalitatea nu a murit inca.
7. etc..etc..etc.

Dat mai departe.

Domnu' Mazemania, stiu ca acum tu esti mandru si ubermandru ca esti tatic, dar ce esti mandru ca esti roman? si Lucian oare ce spune?

ARTMania2

...si la drept vorbind, din backstage Artmania suna mai bine. Interesant e sa vezi ca rokari feroce (Subscribe, anyone?) vin in back dupa concert beau apa plata si cate un bol de cereale cu lapte. Sau ca solista de la Tristania e o bomboana de fata comunicativa si vesela. Sau ca Nightwish is fitosi, dar asta stiam deja.

Pe scurt: a fost super. Cald si la propriu si la figurat.

Tristania rocks. Noua solista Mariangela nu e Viebeke, e altfel, dar face toti banii. Are voce si duce stindardul cu onoare mai departe. Nu acelasi lucru se poate spune despre Anette de la Nightwish. Publicul era in delir, insa nu pricep de ce. Chestie de gust.O surpriza extrem de placuta au fost vecinii nostrii de la Subscribe. Iar Pain au fost singurii care au contat in seara 2.

Seara 1 a decurs exact cum m-am asteptat. Tristania OK, My Dying Bride exact asa cum ii stim (fane gotice in giulgiuri negre si oftaturi despre "vocea tamaduitoare a lui Aaron), si Opeth -nu prea ma omor dupa ei, asa ca nu pot spune mare lucru.


Great fun, great music, great people.

ARTMania

Yeaaah...Tristania.

Trist e faptul ca organizatorii s-au gandit sa puna ca voluntari la trupe oameni care habar nu au de muzica rock sau de muzica buna, in general. Ca sa fie mai eficienti, mai profi si sa nu se implice emotional. Corect, ce sa zic. Vestea buna e ca daca vine Guta, precis ma ia voluntar !

Saptamana pe scurt

Ultimele aventuri:

1. A murit Michael Jackson. Dupa ultima zvacnire cu History, murise deja. Mi se cam rupea de decesul lui, cum, de ce. etc...Ma asteptam sa fie o supradoza sau ceva de genul asta. Pana cand am revazut concertul in 1994 de la Bucuresti si mi-am adus aminte de perioada in care cantam non-stop "Who is it?" Sad. Mare star. Mare influenta. Consideratii care ma duc la urmatorul punct

2. Marele mars auto organizat la Sibiu in cinstea memoriei MJ.  Si disputa de pe forumul de Sibiu cu organizatoarea. Ca nu s-au dus decat cativa fani, era de asteptat. Trist e ca tinerii si nu numai se agita pentru vedete decedate care nu au nimic de a face cu realitatea Sibiului, dar li se rupe de lucrurile cu adevarat importante. Cand o sa se faca centrala atomica aici, o sa-i facem mars lui Madonna. 

3. Ziua mea. Intotdeauna mare eveniment. Am mers cu cel-pentru-care-gatesc la restaurantul Max, de pe Ocnei. Excellent choice. Locatie superba, liniste, muzica de bun gust (atat cat sa se distinga melodia, insa sa nu iti acopere vocea), iar mancarea... de vis. ceva inedit a fost pentru mine Fondue (poate-s taran, dar m-am bucurat ca un copil cand a aprins lumanarea de sub vas, plus ca e undeva acolo o placere sa dai cu furcuta prin oala, ca mami m-a invatat "sa nu ma joc cu mancarea in farfurie". Uite ca am 30 ce ani si ma joc, mami!).  Daca tot mergeti la Max trebuie sa incercati muschiul de vita pe piatra incinsa, unde razvratitii etichetei pot sa isi taie singuri feliiile si sa le lase la parlit cat de tare vor. Gigelitatea a apreciat foarte tare somonul cu catofi. Desertul de sorbet de pepene a fost un vis. Iar prosecco se cam ridica la cap repede...Singurul minus este faptul ca siteul lor e doar in limba germana, lucru care denota un fel de sfidare la adresa romanilor. Bitte -bitte, auch rumaenische Leute haben Geld bei euch zu essen!  

4. Pizza de la Fratelli e chiar buna. Nu excelenta, buna.

5. Forum meet-ul care a fost fain, desi cam scurticel. Si cam scortos.  

6. Vine ARTMANIA. Ne bagam voluntari din nou! Tistania here I come!

Dansul intunericului si transa devenirii

          Printre voluntarii japonezi de la FITS am avut si o dansatoare tare draguta si simpatica, Kae Ishimoto. La workshop-ul japonez din ASTRA, ea a dansat. Stii, de multe ori te uiti la ceva si nu stii la ce te uiti. Si uite asa, am aflat de existenta dansului contemporan butoh, destul de popular prin Europa. Am intrebat-o despre ce e vorba, caci imi parea tare abstract si improvizat. Nu prea a stiut sa imi raspunda... si uite de ce.


         Originile dansului butoh se regasesc in perioda de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial in Japonia, este o forma de dans contemporana de avangarda, si nu are prea multe in comun nici cu dansul traditional Japonez si nici cu dansul modern occidental, desi imprumuta elemente din ambele. 

      Exista atatea stiluri de butoh cat exista dansatori. De multe ori ei sunt vopsiti in alb, sunt aproape dezbracati sau acoperiti cu un sort, rasi in cap sau cu plete salbatice. Pot evolua in grup sau solo. Pot dansa pe muzica tare, doar pe zgomote sau in tacere. Miscarile lor sunt incetinite, subtile.
Cel mai neconventional element la dansului butoh este miscarea si pregatirea dansatorului. Dansul isi trage puterea din ceea ce are dansatorul de spus, ceea ce aduce el din punct de vedere fizic si mental. Este o directionare a energiei catre spectatori. Exista mai multe feluri de a te pregati. Unele metode se concentreaza pe o disciplina fizica si o coordonare puternica, ce duce la catharsisul artistului. Se spune ca cei mai buni dansatori sunt cei fara scoala anterioara in dansul clasic. Butoh e un dans ca nici un alt dans, este expresia unica si directa a dansatorului, nealterata de limbaj si traditii. Miscarile pot fi diafane si surealiste dar si grotesti si hidoase. Unii considera butoh o forma de teatru. Altii condiera ca esenta butoh este ca omul inceteaza sa fie om si devine altceva, dansul devenind o transa a transformarii. Butoh incearca si o schimbare a perceptiei estetice. Butoh nu glorifica precum baletul occidental, corpul armonios, muschii perfecti si formele proportionale si simetrice. Dansatorul butoh devine o caricatura a imperfectiunii fizice. Artistul, transformadu-se in altceva--animale, plante, spirite sau alte fiinte de la marginea societatii-criminali, prostituate, bolnavi isi foloseste corpul pentru a-l cobori de pe piedestal. 

       Temele abordate in butoh sunt ambivalenta intunericului si luminii, nasterea si moartea, inceputul si sfarsitul. Sunt riturile misteriilor, chinul, cosmarul, si apoi trezirea, izbavirea, primavara, mirarea aspura existentei. Nu e corect sa spunem ca butoh s-a nascut in experienta Japoniei dupa Hiroshima, desi a fost influentat de aceasta. Butoh e un dans profund uman.

Papa cutule, papa !

O campanie draguta care pe noi nu ne costa nimic...

Pentru detalii dati click pe banner. O sa va explice Tudor pe siteul lui despre ce e vorba. Fiti darnici, ca e pe gratis !

Festival trist

        Trist festival anul asta. Ploaie cat cuprinde, frig si spectacole anulate. Mult public ne intreaba de ce festivalul se programeaza in fiecare an in perioada asta nefericita. Nu am avut festivitate de deschidere de la Dumnezeu fara ploaie...Las' ca face bine agriculturii. Si asta-i drept...

         Dupa cum am povestit, sunt tare implicata si ocupata festivalul asta. Am reusit, deocamdata sa vad cateva piese "de rezistenta". Am inceput cu "Scaunele" lui Ionesco la Gong, apoi cu "Richard III" al Teatrului Maghiar din Cluj.  Geniali actori. Si sunt bucuroasa ca am reusit sa vad Metamorfozele. Marile si mult aclamatele, ravnitele Metamorfoze. Voi reveni asupra spectacolului (inca nu stiu daca mi-a placut sau nu. Inclin spre nu). Dar daca va plac decorurile spectaculoase, jocurile cu focul, lumini si apa, o sa va placa. Nu spun ca nu e buna, insa va avertizez sa puneti mana pe poemul lui Ovidiu pentru o micuta recapitulare. Am vazut si Hamletmachine a Teatrului Odeon iar ieri am reusit dupa multe scheme tactice, sa intru la "Leonce si Lena". Pana acum, cred ca s-a bucurat de cel mai mare succes din partea publicului care, yuhu... nu a iesit din sala. Mare minune.

         Partea si mai trista, si foarte multi actori mi s-au plans, este ca avem un public necivilizat. Intra puhoi la toate piesele si dupa cateva zeci de minute pleaca la alta piesa, nu cumva sa piarda ceva. Multa lume a plecat la pauza de la Richard III la Metamorfoze. Ghinionul lor pe toata linia, pentru ca reprezentatia s-a amanat. 

        Cand se vor mai linistii apele, am sa revin cu un post despre "Julia: Dialoguri despre iubire" ce a avut loci ieri la teatrul Gong. Este un spectacol pentru o singura actrita, iar povestea este cu atat mai zguduitoare, pentru ca este adevarata.