Am avut o saptamana plina de munca, oboseala si ceva astenie de primavara. Se duce cu niscai Ginseng Siberian si cu muzica buna.
Am pierdut cateva nopti dar nu imi pare rau, pentru ca
1 Am inceput cu Tommy (1975) a lui “The Who”- prima opera rock scrisa vreodata. Il aveam pe DVD de 1 an si ceva, dar l-am amanat tot timpul...Formatia asta ajungea mereu undeva prin abisurile playlistului meu, nu ascultam de la ei decat “Behind Blue Eyes” si “My Generation”.
Povestea e una care nu trebuie sa fie luata prea in serios. Micul Tommy, ca urmare a unui soc din copilarie, intr-o stare catatonica, devine campion la pin-ball. Isi revine ca prin miracol, intemeind un cult in care el e noul mesia. Ca un mesia cu par lung si pantaloni super stramti, in scena finala, il vedem urcand spre ceruri, in rasaritul soarelui. Legenda spune ca la Woodstock s-a nimerit sa cante peisa respectiva taman cand rasarea si soarele. Must have been a nice trip.
Distributia e legendara- Roger Daltrey, Tina Turner, Margret-Ann, Jack Nicholson, Elton John, Eric Clapton...E un film al excesului anilor 60, psihidelic, bizar...
Uitati-va si luati-l asa cum este. Colorat, socant, simbolic, ciudat sau uitati-va doar pentru muzica si lasati ratiunea acasa. Sau pentru Daltrey, care jumatate din film e apare doar in blugi.
In concluzie : See it...feel it...touch it...heal it.
2 am continuat cu HAIR (1979) despre care ma cam tem sa scriu, pentru ca transcende genialitatea.
Am pierdut cateva nopti dar nu imi pare rau, pentru ca
1 Am inceput cu Tommy (1975) a lui “The Who”- prima opera rock scrisa vreodata. Il aveam pe DVD de 1 an si ceva, dar l-am amanat tot timpul...Formatia asta ajungea mereu undeva prin abisurile playlistului meu, nu ascultam de la ei decat “Behind Blue Eyes” si “My Generation”.
Povestea e una care nu trebuie sa fie luata prea in serios. Micul Tommy, ca urmare a unui soc din copilarie, intr-o stare catatonica, devine campion la pin-ball. Isi revine ca prin miracol, intemeind un cult in care el e noul mesia. Ca un mesia cu par lung si pantaloni super stramti, in scena finala, il vedem urcand spre ceruri, in rasaritul soarelui. Legenda spune ca la Woodstock s-a nimerit sa cante peisa respectiva taman cand rasarea si soarele. Must have been a nice trip.
Distributia e legendara- Roger Daltrey, Tina Turner, Margret-Ann, Jack Nicholson, Elton John, Eric Clapton...E un film al excesului anilor 60, psihidelic, bizar...
Uitati-va si luati-l asa cum este. Colorat, socant, simbolic, ciudat sau uitati-va doar pentru muzica si lasati ratiunea acasa. Sau pentru Daltrey, care jumatate din film e apare doar in blugi.
In concluzie : See it...feel it...touch it...heal it.
2 am continuat cu HAIR (1979) despre care ma cam tem sa scriu, pentru ca transcende genialitatea.
Urmeaza nr. 3
Godspell: A Musical Based on the Gospel According to St. Matthew (1973)
Pe Victor Garber il stiti probabil din serialele de pe AXN- Alias, Eli Stone, Regenesis...No, dupa filmul asta a ajuns la stadiul de “vedeta” pentru mine. Cred ca e cel mai tare Jesus din cati am vazut. Nu ca infatisare (suntem in 1973, flower power!), dar ca atitudine. Nimic din aerul superior de invatator din filmele cat. B cu care ne indoapa TV-ul de fiecare Paste. Povestea e simpla- Jesus apare in New York-ul anilor 70.Nu e pasiunea lui Christ, nu e nici despre tragedia lui Iuda sau tensiunea sexuala dintre Jesus si Maria Magdalena, povestea se centreaza in jurul invataurilor si parabolelor lui Jesus.
Totul cu multe cantece din zona folk-rock.
Filmul intra in categoria mai speciale. Daca ai un simt al religiozitatii inflexibil, zi pas. Daca Jesus Christ Superstar ti-a picat greu, nici nu te atinge de Godspell, desi Godspell a facut mai multe pentru religie decat a facut JCS.
Si in final, grand finale
Jeff Wayne's Musical Version of 'The War of the Worlds' (scrisa in 1978, filmata in 2002)
Cu Richard Burton ca povestitor, simulare 3D si Justin Hayward, vocea de la Moody Blues (Nights in White Saatin....). Povestea o stim cu toti, thanx to Hollywood care a distrus-o cu Tom Cruise.
Aveam albumul de ceva ani si il stiam cap -coada. Rock progresiv de cea mai buna calitate. Unele melodii imi ramasesera gravate in memorie, pentru ca au fost folosite la TV pe vremea lui Ceasca, pe post de generice. O sa le recunoasteti precis (Eve of War, mai ales).
Spectacolul e mai mult un concert cu orchestra pe scena, cu fundal de plasme si proiectii, tripozi imensi, reflectoare, animatii si lasere, cantareti pe scena si pe ecran. Mi-as dor sa il vad live.
Cu Richard Burton ca povestitor, simulare 3D si Justin Hayward, vocea de la Moody Blues (Nights in White Saatin....). Povestea o stim cu toti, thanx to Hollywood care a distrus-o cu Tom Cruise.
Aveam albumul de ceva ani si il stiam cap -coada. Rock progresiv de cea mai buna calitate. Unele melodii imi ramasesera gravate in memorie, pentru ca au fost folosite la TV pe vremea lui Ceasca, pe post de generice. O sa le recunoasteti precis (Eve of War, mai ales).
Spectacolul e mai mult un concert cu orchestra pe scena, cu fundal de plasme si proiectii, tripozi imensi, reflectoare, animatii si lasere, cantareti pe scena si pe ecran. Mi-as dor sa il vad live.
Am mai vazut "Dreamgirls" cu minunata, deosebita, talentata, frumoasa, divina...etc. Beyonce. Big fas. Probabil pentru ca nu imi place genul acela de muzica Motown si R&B.
Pe weekendul acesta mai am "Rent" si mai vreau sa vad Oklahoma!, insa nu stiu de unde...
2 comentarii:
Mamaaa, da ce de filme ai vazut! N-ai gusturi rele.
Hair este filmul meu favorit. L-am vazut de 4 ori, daca nu mai mult si nu m-a plictisit niciodata. Este o capodopers cinematografica pentru genul musical.
Trimiteți un comentariu