Cultura, Maruta si saritul cu capul inainte

Desi mi-am propus sa nu intru in polemici  aiurea, in politica si probleme sociale  pe care oricum nu am puterea sa la rezolv, am sa public un textulet  care l-am primit de la o ascultatoare, aseara. Se pare ca e foarte popular, de atunci l-am mai primit de trei ori. 

"România cu lanţul de gît

Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui. Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion. O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă,urlînd din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!"
E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita... Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice, fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie? Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie. Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Pînă la urmă, a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite. În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră.. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!".
Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul..
Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum cîteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sînge... Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică:
 ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor. Undeva, departe,Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje, o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (cîţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întîlneşte la Gara de Nord, cînd se dă jos din autobuz.
Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.
Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee şi-n cărţi.
Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele rămîn să sfideze eternitatea. Cu ele nu poţi să te ştergi la fund.

Chiar dacă ai vrea.
 Lucian Mîndruţă"

Nu stiam textul. E foarte adevarat, si m-a surprins, oarecum. Cunoastem cu totii situatia tarii noastre in care devenim minoritari si etnic, si cultural.  Moartea ca etnie e tragica, dar se intampla peste tot pe mapamond. Ceea ce e de plans este moartea culturala. Nu suntem tribul Bunga-Nunga din Amazonia de Sud, al carei cultura moare cu ultimul reprezentant. Suntem o tara care se auto-anihileaza cultural. Care imita prosteste. Noi ne-o facem cu mana noatra si tot noi ne plangem. De fapt, se plange Maruta. Care are cariera, bani, familie. Care datorita banului- la fel ca si manelistul evocat de el cu jale-poate sfida pe cine vrea el.  Ca are bun simt si  nu o face, tine de educatia primita de acasa. 

Ce m-a uimit insa este tonul de litanie si un fel de ura printre randuri. "Tiganii.... dada...ei sunt vinovati" cam asta ar intelege un cititor mai neatent, la prima vedere. Si asta e dinamita. 

Cred ca ce vrea Maruta sa ne spuna e ca ne ducem naibii ca popor daca nu ne axam putin pe cultura noastra. Orice scolar destoinic-sau mai putin- stie ca stalpii identitatii unui popor sunt cultura(limba, traditiile, religia) si istoria. Se pare ca ne anihilam singuri. Despre istoria noastra stim putin mai mult decat nimic, cultura ne-o anulam singuri, limba ne-o stalcim in americanisme si tiganisme,  religia e doar pretext de etalat toalete la biserica. Ne-o facem cu mana noastra, pentru ca nu stim pe cine sa imitam, daca  macar nu putem fi originali. Din lipsa de ambitie, nu ne uitam inspre vest putin ci ne scurgem ochii in vecini, la castelasele cu turnulete de tabla si apa din fantana. E mai simplu asa. 

Boala e prea generalizata. De vindecat nu o putem vindeca. Putem doar sa rezistam noi cati mai suntem si sa ne educam generatiile in spirit de rezistenta. Sa ii invatam ca ce vad in jur e gresit. Ca pustiul ala gras si bronzat din curtea scolii o fi avand el celular si haine de firma si ca poate ce vine cu mertanul la scoala si isi poate sfida chiar si profesorii, dar ca e de prost gust si ca e mitocan. Nu stim ce sa imitam. Trebuie sa ii invatam sa distinga. Din pacate, lupta e ca si pierduta, de vreme ce nimeni nu sustine cultura. TV- ul (in afara de veteranul TVR-jos palaria) abunda de gunoaie, radioul la fel (exceptie din nou Culturalul), iar de ce e in jur nu mai vorbesc. Insa totul incepe din casa.

Dar inca nu am copii, poate nu stiu eu bine.

Hai ca iar am scris un text cat o zi de post. Romania inca nu a murit, dar nu mai e ce a fost. Suntem o colonie UE, locul experimentelor ei sociale. Si noi stim asta si stam cu mana in san scriind texte plangacioase si instigatoare din comoditatea fotoliului plusat.