Eu Aişa, Soţia Profetului

Titlul francez conţine şi mentiunea “noua ani” după “Aişa”. Fiindcă a fost scris în franceză. Se pare că pentru noi, coperta colorată în verdele islamului, ochii bine conturaţi cu kohl si numele exotic alaturi de “Profet” ţine loc de destulă reclamă.

Am ochit cartea încă de anul trecut de la targul “Gaudeamus”. Am zis atunci “pas” şi am lasat-o pe altă dată, si bine am făcut. O prietenă(oh, binecuvantat fie-i numele, cumpara ultimele noutăţi pe care mi le împrumută şi mie!) mi-a dat-o săptămana trecută. Mare bucurie pe mine, eu toleranta tuturor religiilor şi învăţacel întru adevăr! Am terminat lectura in cateva ore. Cartea are un format atipic, de manual si e destul de groasa, insă scrisă destul de aerat. Subiectul e uşurel şi curge…Bună lectură de weekend.

Coperta a 4-a te asigura că ” Ne aflam in anul 632, iar adultul nu este altul decat Mahomed, profetul islamului. Povestita de nenumarate ori, viata lui Mahomed e bine cunoscuta, dar niciodata nu i s-a dat cuvantul Aisei, sotia sa preferata, considerata de traditia musulmana „mama credinciosilor“. Tocmai asta face Leila Munira, folosind Coranul si traditiile oficiale adunate de El Bohari. Nici urma de fictiune! Este vorba despre viata Aisei, reconstituita pe baza unor texte recunoscute de milioane de musulmani. Asistam astfel la nasterea islamului, la persecutii, razboaie, viata politica si de familie a fondatorului acestei noi religii, care avea sa ajunga pana la hotarele lumii. Vom descoperi motivele confuziei, ale ambivalentei care otravesc pana astazi islamul. Asadar, s-o lasam sa vorbeasca pe Aisa, mic soldat al islamului, poeta, fetita profund indragostita de ilustrul ei sot. Gura copiilor spune adevarul!”

Nimic mai neadevărat. Aişa nu a ţinut niciodată un jurnal. Iar autoarea (foarte ciudat, dupa ce am googălit nu am găsit nimic despre ea -biografie, carti…de parcă nici nu ar exista) işi clădeşte romanul şi aşa subţirel pe supoziţii despre felul de gandire al unei fetiţe de la 632, la peste 1000 şi ceva de ani diferenţă. Greşit din start. Trecem mai departe.
Ştiu că în procesul traducerii se pierde din stilul iniţial, şi sunt convinsă că traducătorul şi-a depus toată arta în lucrare, dar tot rămane bolovănos de citit.

Romanul clădit ca relatare istorică nu face decat o mare defavoare Islamului, şi nu mă aştept taman de la o musulmană la asta (unele situri spun că ar fi druză deci nici aşa-nici aşa). Totuşi. Ca întărire a spuselor autoarei, avem ca anexa niste versete din Hadith (vorbele si faptele Profetului) si din Coran. Mai avem descrise cateva bătălii ca un fel povestire a creşterii imperiului Islamic, un fel de romanţ istoric. Atat despre caracterul istoric si validitatea faptelor prezentate.


E greu de comentat cartea, fara să jignesc religia sau credinciosii musulmani. Departe de mine gandul de a blasfemia sau de-a critica pe Mahommed. Nu am atatea cunoştiinţe despre Islam şi despre acea perioadă istorică. Şi nu e nici de căderea mea să o fac. Nu putem judeca mentalitatea şi tradiţiile de atunci cu morala noastră post-modernă. Acuzaţia de pedofilie care e drept, îngreunează lectura, nu e decât o “fiţă”, căsătoria fetelor la această varstă fragedă era o practică comună nu numai în Orientul Apropiat, ci şi în Europa.

De ce mi se pare că “Aişa” este o pată si nu o rază peste Islam?
Să credem că Aişa face un portret fidel Profetului, soţului ei, de care criticii ne spun că era “profund îndrăgostită”. Sentimentul unei copile faţă de un adult cu 40 de ani mai mare decăt ea, un razboinic temut si un Profet adulat nu poate fi numit dragoste. Dar sa intrăm în joc şi să spunem ca este…Dacă glasul copiilor spune adevărul, Profetul strălucit şi plin de glorie nu e chiar aşa. Aici întrerup comentariu. Nici noua nu ne-ar place să citim scrieri islamice despre Isus.

Sentimentele pe care l-am avut după ce am închis cartea au fost:

1. Ce bine că nu am dat banii pe ea!

2. Lectură uşurică, e ca şi cand ai citi “Dracula” şi ai pretinde că ştii totul despre poporul român.

3. Oare o fi facut ceva vălva cartea prin comunitatea islamică? Nu mă aştept de la o musulmană să arunce cu pietre in propria religie. Aişa ne apare ca o fetiţă geloasă (avea şi de ce, la 11 soţii!), care ne repetă mult prea des că ea e cea mai frumoasă şi preferată fiindcă fusese singura virgină şi pentru că “doar între coapsele ei avusese profetul revelaţii”. Cam prea multe detalii. La fel de dezgustătoare mi se par descrierile nopţii nunţii lor. Marge pana acolo unde spune “il bănuiam pe Profet că simula transa atunci când îi convenea şi ca să modeleze revelaţiile după propriile dorinţe”. Hm. Aşa o fi, dar ce pune autoarea în gura Aişei e “big no-no” conform religiei, ba chiar hulă, aş zice. Nici măcar nu sunt msulmană şi mă deranjează.


În mare, citiţi-o dacă vă cade în măna, dar nu o luaţi nici ca adevăr istoric si nici ca memorii. E doar o ficţiune si fiţă de marketing. ŞI ÎN NICIUN CAZ daca vrezi să stiţi ceva despre Islam. Puneţi măna pe Coran pentru asta.