Recomanda-mi te rog o carte buna!

Povestile de dragoste se ascund sub multe infatisari. Unii le cauta pe Facebook, altii pe situri matrimoniale, altii... ia intrati pe Libris.ro. Da, situl cu mii de posibilitati, miliarde de aventuri de-o vara, flirturi  inocente, iubiri pe-o viata, Asa ca nu ma intreba ce e o carte buna, pentru ca nici eu nu te intreb ce e o iubire buna. Totusi, incercam.

Povestea de dragoste începe inca din holul biblilotecii. Închizi celularul cu maini tremurande, deschizi usor usa pentru a nu deranja, soptesti un „Buna ziua“ biblotecarei ce  te cunoaste deja dupa nume, si intri printre rafturi, ca intr-o padure, cu intentia declarata de a te pierde. Si te pierzi…minute, ore…De multe ori, iti stabilesti o limita de timp „Peste 20 de minute, iau cartile pe care le am in mana“. Inutila zbatere.  Te trezesti cu un vraf intreg pe care il cari dupa tine, de la raft la raft devenind tot mai mare. Doar 6? „Mami, pe cine iubesti mai tare, pe mine sau pe fratiorul meu?” Luam un Umberto Eco sau il punem de-o parte si ne distram cu Naghib Mahfuz? Mami nu poate alege intre copii ei. Nici eu nu pot alege intre carti.

Mda, sufar tare, tare rau de sindromul Stendhal. Da, acela care te face sa tremuri, sa iti creasca tensiunea, ba chiar sa lesini in fata unor capodopere de arta. La mine sunt cartile. Ma uit in stanga si in dreapta, la rafturi in sus si -n jos, la cotoarele atator carti pe care NU AM SA AJUNG NICIODATA SA LE CITESC PE TOATE. Le iau in mana, le mangai, le adulmec-ah, mirosul de carti vechi mi-e intiparit in memorie din copilarie, le pun la loc, le iau din nou in mana…

Totusi, cum aleg acum? Dupa ce criterii? Am chef de ceva serios, de beletristica de mare calibru? Caut ceva pentru serile ploioase, ceva ce sa mă tina cu sufletul la gura, vreo crima, un thriller? Ne pregatim teza de doctorat si oh, nitica teorie? Sau o mica extravaganţă decadentă sub coperta colorata unui chick-lit pe care mă jenez sa il citesc in public? Odata stabilit genul, dificultatea nu scade, mai mult ma incurc in carti ca in niste retele care ma duc una catre cealalta.

Am citit undeva ca editorii se orienteaza dupa pagina 99 a fiecarui manuscris. Probabil ca e un test mai concludent decat prima pagina. Am incercat. Nu ajuta defel.

Daca spun ca imi sunt atat de familiare cartile din ASTRA veti rade de mine. Insa observ cand apar carti noi in raft, carti restituite, iubite sau rasfoite in graba, imprumutate si aduse cu paginile lipite inapoi. Unele ma urmaresc ele pe mine. Le frunzaresc, decid ca nu e ce caut si le pun inapoi. A doua zi, imi apar sub mana. Karma? Uneori caut ceva si pun mana exact pe ce imi trebuie, fara sa caut nici o secunda. Da. Karma. Destin sau Makhtub.

            Nu ma intrebati despre “ce este o carte buna”. S-au scris volume intregi. Proful meu de teoria literaturii cred ca inca si acum mai preda studentilor care vor un raspuns clar si matematic. Pe cand raspunsul e confuz si metafizic. Nu exista carti rele. Exista scriitori geniali si scriitori mai putin inspirati. Exista cititori avizati si cititori de ocazie, exista subiecte profunde si subiecte mondene. Insa niciodata carti rele. Cartea e calea. Daca te pierzi pe drum, e perfect -asta si dorea. Daca ajungi la capat, tragi linie si aduni invataturile -grozav. Cartea e un instrument, tu esti cel care decide. Cartea iti lasa tie decizia finala. Vrei sa te implici, sa suferi sau sa te bucuri alaturi de eroi? Perfect! Vrei sa stai de-o parte ca un musafir, sa observi si sa inveti? Fantastic! Cartea e terenul tau de joaca.

Si nu uita.  Inainte de orice: citeste-o. Chiar daca ti se pare ca nu merita. Viata e scurta.