Am cu ce, mă, am cu ce!

De Revelion ne vom bucura auzul cu formaţii cam trecute de epoca lor de glorie (No Mercy anyone ? Goombay Dance Band?-repede, daţi un google). OK. Să fie şi pentru varsta a 2 si ½ ceva. Însa, un om de bine s-a trezit să doneze 5000 de euro Casei de Cultură ca să îşi vadă şi el idolii/idola pe scenă. Andreea Banică fiind deja vănduta, n-a mai rămas decat Ackent.
Nelămuririle mele sunt urmatoarele:

1. Cine dă ditamai carul cu bani ca sa aiba petrecere privată in centru? Păi cine aruncă aşa cu banu' va vrea să se ştie ca el e, nu, ca altfel ce chichirez ar mai avea treaba? Să fie vreun neam-prost de manelist? Nu cred. Să fie omniprezentul si atoate-făcatorul de bine Eugen Barbuuuu? Posibil. On second thought, campania s-a terminat de mult. Nu, nu e el. Sau poate dinspre Atlassib să ne cante muzica?

2. Să fi ales formaţia după chipul şi asemănarea lui, sau pe criterii de popularitate printre puşti?

3. DE CEEEEEE? Ok, nu mă forteaza nimeni să merg in 28 dupa orele 18 in Piaţa Mare să văd nişte nimuruci ţopăind pe scenă. Însă e un fel de sfidare a tuturor. „Este că dacă am bani pot să vă cumpăr pe toţi cu Craciun cu tot?” Ne face anonimul sau nu să îi ascultăm febleţea la maxim? E mai rău decăt manelarul cu merţan care forjează boxele la maxim ca să se impună ca şef de turmă. Pe de altă parte, bine ca nu e Vali Vijelie sau Prinţesa de Aur.

Cadouri de Craciun...

Ce ma faceam eu fara internet?
Tocmai am aflat ieri verstea proastă... Ideea cu pulovarul de Craciun a cazut in apa. Na. Uite asa m-a traznit din cer ca fulgerul lui Zeus cu asta. Pai atunci ce ii pot face cadou unui baiat care are de toate?
Sa dam repede un search pe net. Nu, nu dupa chestii de duzina gen after shave, mp3-player sau CD-uri. Ceva de suflet sau macar haios. Sa fie eventual si folosibil. Greu.

Aflandu-se in plina criza, gospodinele americance (sunt inscrisă intr-un grup de discutii yahoo) incep sa isi aduca aminte despre cum era viata cand trebuia sa te descurci cu ce ai, cand nu trageai cate o fuga la Mall pentru orice cap de ata si distractia nu costa inca nimic. Si uite ce sugestii de cadouri am gasit. Unele chiar stupide de tot. Uite de ce :

1. O masa la restaurant. OK. Da-i bestiei de mancare si te va iubi pentru asta mai mult. Sfat destul de intelept. Dar parca de Craciun nu merge.

2. Tot felul de borcanele vopsite si decorate in care pui prajiturele facute in casa. Duh ! Cine vrea un borcan vopsit ?

3. Ta-da !O seara romantica, o baie cu spuma, lumanarele si un masaj. Trist daca e nevoie de Craciun ca sa ai parte de asa ceva.

4. Lenjerie. O cumpar eu pentru mine, pentru placerea LUI vizuala. Cool. Si trist, pentru ca intra in categoria de la punctul 3.

5. Americanii –s indragostiti de cupoane valorice. Un biletel pe care scrii o promisiune de genul « Iti gatesc o data prajitura preferata », « Masaj », « Spal vasele in locul tau ». Prea virtual ca sa ma bucur. Nu imi fa cadou o promisiune pe care stii ca nu ai s-o poti tine. Nu imi da o poza cu perechea de cizme pe care am s-o primesc atunci cand sa ai bani. Mai bine taci pana atunci si ia mi-le direct.

6. « Babysiting cupons » adica iti promit ca o sa am grija de bebele tau cand ai nevoie. Cool. Tipic pentru o societate unde totul e de vanzare. Chiar si faptele bune si ajutorul intre prieteni. N-as fi facut-o oricum daca aveai nevoie ? Si daca nu am sa am timp, ai sa vii cu cuponul la mine si ai sa mi scoti ochii cu el ? Degeaba imi promiti ca o sa speli masina. Trebuie sa o faci oricum.

7.Incununarea tampeniei. Tu cu o fundita sub pom. Adica sex. TRAGIC.

Toate sunt idei dragute, asa pe langa. Dar intr-o relatie functionala nu e nevoie de ocazii speciale ca sa ii gatesti ceva, sa faci sex sau sa ii masezi talpile. Ca sa iti ajuti prietenii nu e nevoie de cecuri in alb.

Totusi, o sa trec pe la Dumbrava sa vad, poate totusi dau de ceva. Da stiu, ceva cumparat, previzibil si lipsit de suflet. Sau poate ca nu.

Catei si recycling

Se pare ca Gigel a reusit din nou sa isi ridice in cap vedetele si vedetutele blogosferei sibiene. Postul incriminatoriu se afla aici. Reactiile sunt multiple. De exemplu Brylu. Sau aici. Problema sunt haitele de maidanezi din Sibiu, care de la zi la zi devin tot mai multe si mai agresive. Pe de o parte, il inteleg pe Gigel. Pe de alta parte intervine sufletelul meu de Miss Sunshine care ar aduna toti catelusii si pisicutele fara stapan, ar spala acele ghemotoace de natafletie radioasa, le-ar pune fundite si le-ar invita la ceai cu papusile. What a wonderful world!

Cred iubitorii de animalute spreiate si prezentate in Targul de Craciun pe post de cadou gratis si disponibil ca multi vor pastra un catel luat la impuls, la scancetele copilului sau doar asa pentru ca e cute, si dupa magia Craciunului? Cand cutulache se imbolnaveste si trebuie cumparate medicamente? Cine sta cu el? Mancarea costa si ea.... Intrebari care nu sunt importante acum. Articolul e deja la tipografie...

Dar cred ca problema de fond nu sunt cateii. Problema e sub nasul nostru, dar suntem prea orbi sa o vedem. Pentru ca niste catelusi dau mai mult rating decat saracia. O fundita si o blanita spalata aduc mai multa simpatie.

Problema se cheama... frecatul mentei incercand sa salvam planeta. Cate ONG-uri, Freecycle-uri... si altele. Mai bine sa le spunem pe nume. Club de joi seara.

Second complaint: vine initiativa spre public “Ajutati-ne”. Tu, cu spirit cetatenesc, esti gata la datorie. Ca sa iti dai seama ca “...sa vezi... trimite-ne intai un CV... hai pe la noi sa te ignoram toata seara...de fapt avem nevoie doar de oameni cu influenta si nume public...tu ca muritor de rand nu ai cum sa ne ajuti”. Nu sunt nici jurnalista si nici nu are tata firma. De ce m-ar baga in seama?

Orice om cinstit stie ca cel mai urat e sa intinzi o mana de ajutor si sa ti se refuze. De niste personaje autosuficiente. Bad organisation skills. Intr-o echipa trebuie dat fiecaruia cate o sarcina. Daca unul se simte ignorat l-ai pierdut. In cazul acesta, ma declar oaia pierduta. Misterul ramane intre zidurile unei cafenele istorico-culturale.

Se pare ca impartasesc lehamitea lui Gigel.
Incercam sa aruncam praf in ochii cui?

Japan meets Rock

Doua dintre lucrurile mele preferate.



Cine nu recunoaste rifful de intro?

Napoli...on reviens toujours..

Napoli e locul unde trebuie musai sa mai ajung odata.
Oameni buni, tot ce ati auzit despre el, toate filmele cu gospodine zdupese care isi striga marfa prin piete, batranele zbarcite care se uita suspicios prin perdea pe geam, lenjeria atarnata pestre strada in vant, copii galagiosi si certareti...toate sunt adevarate. Orasul e murdar, dezorganizat, torid si hectic. Ca la noi in Romania. Dar l-am iubit din momentul in care la magazinasul de la cotul strazii, in timp ce vanzatoarea, o doamna intre 2 varste imi trecea marfa prin scanner, a inceput sa cante cu voce tare ceva despre “ la bella Anna”. Afara e soare, clienti sunt, de ce nu ar canta?
Poti spune ca ai fost la Napoli daca nu ai vizitat macar odata insula Capri? Atunci nu am fost la Napoli. Nu am avut timp sa imi port pasii prin vila San Michele a lui Axel Munthe din Anacapri si nici sa dau ochii cu fantoma lui “cattivo Timberio”. Inca un vis pe lista.


Trebuie sa mai ajung odata acolo.
Spun asta cu oarecare speranta in glas dar si cu indoiala. Napoli e tare departe si cu masina e greu de ajuns, daca nu ai ceva rude sau prieteni la care sa mai faci o pauza. Dar ce naiba, merit, am sa pun bani deoparte pentru excursie. Sau am sa ajung, ca mai intotdeauna, la Viena. Nu stiu ce are orasul acela, dar ma face sa traiesc. Pe langa faptul ce e cel mai frumos oras din lume (urmat fireste de Napoli si de Sibiu), ca am prieteni buni acolo (ce mai, o a doua familie), ca e mama “Art Nouveau”, ca la orice pas dai de un monument, ca nu mai stii intre ce muzee sa alegi...Imi place atmosfera. Vienezii iubesc mancarea si moartea. Au o relatie aproape intima cu ea. Mancare mai buna ca in Imperiu nu ai sa gesesti- orice vienez respectabil are in familie cel putin o bunica din Boemia, care a adus cu ea cele mai deosebite bunatati. Dupa ce te-ai ghiftuit cu Schnitzel si Sachertorte, e indicat sa revii pe pamant facand o mica vizita la Zentralfriedhof, sau daca esti mai emo, la St. Marxer Friedhof, probabil unicul cimitir in stil Biedemeier din Europa.

Saint Michel...(oare ce am eu cu Sfantul Mihai?). O alta destinatie pe lista mea. Despre Mount Saint Michel din Normandia am aflat dintr-o melodie a lui Mike Oldfield cu acelasi titlu. Curioasa cum sunt, am cautat si am aflat...asta.



Imi taie respiratia si numai in poza. Pe viu, cred ca va fi una din experientele acelea de fericire totala (pe care am mai avut-o odata in Salzburg, la Residenzbrunnen).

Diseara.. vernisaj, tataie!

Dupa experienta si turul de forta de vineri seara in cautarea culturii sibiene, sper ca macar diseara sa pot sa "pipai si sa urlu este". Artistul plastic sibian sau e pe cale de disparitie, sau nu a invatat inca sa pupe corect si legal partea dorsala a marelui mecena de cafenele.

Prietenul nostru bun, Adi, isi verniseaza diseara la ora 19 in cafeneaua Atrium din Piata Mica expozitia de fotografii. Am inteles insa ca nu va fi expusa si fotografia cu trenurile, fotografie care i-a furat inima lui Gigel. Pentru satisfacerea curiozitatii, asta este.. Mi-ar place sa o am pe perete...