Napoli...on reviens toujours..

Napoli e locul unde trebuie musai sa mai ajung odata.
Oameni buni, tot ce ati auzit despre el, toate filmele cu gospodine zdupese care isi striga marfa prin piete, batranele zbarcite care se uita suspicios prin perdea pe geam, lenjeria atarnata pestre strada in vant, copii galagiosi si certareti...toate sunt adevarate. Orasul e murdar, dezorganizat, torid si hectic. Ca la noi in Romania. Dar l-am iubit din momentul in care la magazinasul de la cotul strazii, in timp ce vanzatoarea, o doamna intre 2 varste imi trecea marfa prin scanner, a inceput sa cante cu voce tare ceva despre “ la bella Anna”. Afara e soare, clienti sunt, de ce nu ar canta?
Poti spune ca ai fost la Napoli daca nu ai vizitat macar odata insula Capri? Atunci nu am fost la Napoli. Nu am avut timp sa imi port pasii prin vila San Michele a lui Axel Munthe din Anacapri si nici sa dau ochii cu fantoma lui “cattivo Timberio”. Inca un vis pe lista.


Trebuie sa mai ajung odata acolo.
Spun asta cu oarecare speranta in glas dar si cu indoiala. Napoli e tare departe si cu masina e greu de ajuns, daca nu ai ceva rude sau prieteni la care sa mai faci o pauza. Dar ce naiba, merit, am sa pun bani deoparte pentru excursie. Sau am sa ajung, ca mai intotdeauna, la Viena. Nu stiu ce are orasul acela, dar ma face sa traiesc. Pe langa faptul ce e cel mai frumos oras din lume (urmat fireste de Napoli si de Sibiu), ca am prieteni buni acolo (ce mai, o a doua familie), ca e mama “Art Nouveau”, ca la orice pas dai de un monument, ca nu mai stii intre ce muzee sa alegi...Imi place atmosfera. Vienezii iubesc mancarea si moartea. Au o relatie aproape intima cu ea. Mancare mai buna ca in Imperiu nu ai sa gesesti- orice vienez respectabil are in familie cel putin o bunica din Boemia, care a adus cu ea cele mai deosebite bunatati. Dupa ce te-ai ghiftuit cu Schnitzel si Sachertorte, e indicat sa revii pe pamant facand o mica vizita la Zentralfriedhof, sau daca esti mai emo, la St. Marxer Friedhof, probabil unicul cimitir in stil Biedemeier din Europa.

Saint Michel...(oare ce am eu cu Sfantul Mihai?). O alta destinatie pe lista mea. Despre Mount Saint Michel din Normandia am aflat dintr-o melodie a lui Mike Oldfield cu acelasi titlu. Curioasa cum sunt, am cautat si am aflat...asta.



Imi taie respiratia si numai in poza. Pe viu, cred ca va fi una din experientele acelea de fericire totala (pe care am mai avut-o odata in Salzburg, la Residenzbrunnen).