marți, 28 aprilie 2009

Calatoria incepe

           Dragii mei, astazi vom vorbi despre muzica si chestii tehnice. 

           Recent am descoperit navigand pe YouTube ultima mea iubire (rockaristica): Journey. Mai bine zis Steve Perry, cunoscut si ca The Voice.  Steve e unul dintre cei mai tari -revistele de specialitate il plaseaza in top 5- solisti de rock. Chiar dupa Freddy Mercury, Robert Plant, Ian Gillan et al. Perioada lor de glorie a fost intre 1978-1982. In 1997 au mai scos un album, unde am desoperit o alta fateta a lui SP. De ce e noua mea iubire rockaristica? Faptul ca mi s-a parut disturblingly sexy nu e argumentul suprem.

           Contratenorii sunt cantaretii cu vocile cele mai inalte, pe limba noastra, a necunoscatorilor. Echivalentul lor feminin e soprana. 
         De obicei vocile masculine nu trec de un anumit ton, si atunci cand o fac, bat in falsetto, sau registrul de cap (cine nu cunoste celbrul falsetto a lui Bee Gees?). SP nu face asta.  
Luand-o in josul registrelor masculine avem tenorii, baritonii, bas-bartionii si basii, vocea lor cuprinzand fiecare game diferite.
          Vibrato-ul este o tehnica muzicala,constand din modulaţia de frecvenţă, de amplitudine sau de spectru a vocii umane sau a sunetului produs de un instrument. Un vibrato prea rapid sau prea lent creaza o dinamica nenaturala si poate distruge o intrerpretare de altfel buna.  

Vibratoul lui Steve Perry este mai rapid decat vibratoul mediu si, executat in registrele de sus, curatel, produce o voce mai degraba feminina, totusi mie imi suna plin si rotund.  

               Steve are destula forta in voce, pastrand totusi notele clare si bine delimitate, fara sa scape urletete si tipete (remember Led Zeppelin?).

              Am mentionat ca nici live nu da in strachini?

Dovada:

Data viitoare: Morrissey. Sau Moz. Umbla zvonurile ca ar veni si la noi prin iunie...

 
 

2 comentarii:

Calin spunea...

buna vocea, intr-adevar!

dreamwind55 spunea...

Deci macar si altcuiva sa ii placa...!