El /ea e Sarubobo. Sau Happy Monkey Baby. Este o amuleta foarte iubita si isi are originea in Takayama, orasul de unde vine Yuichi, prietenul nostru voluntar. Maimutica aduce noroc, prosperitate, armonie in dragoste si are mai multe culori in functie de "domeniul" in care se solicita ajutor. A mea este rosie, si e universala...
Se povesteste ca buncile faceau cate un Sarubobo pentru nepotele. Sarubobo are fata rosie ca puii de maimuta si nu are alte trasaturi faciale. Explicatia logica este ca, fiind facuta din zdrente, nu se putea face ceva mai detaliat, cea draga me este ca expresia lui Sarubobo se schimba in functie de starea ta sufleteasca. Nu poate sa si zambeasca si sa fie trista dupa aceea, si din acest motiv, nu are fata.
S-a terminat inca un sezon al American Idol. Un fel de Megastar de peste balta, insa cu concurenti care chiar au voce si talent. Finala s-a dat intre Kris Allen, the all -American boy next door si Adam Lambert despre care nu se stie daca e homo sau nu. Probably not.
Nu inteleg cum de America, tara care reusit sa aleaga un presedinte negru se teme de niste lac de unghii si rimel. Cum de a reusit sa aleaga baiatul blond si dragut "in ochii caruia te poti uita linistit"-(citez un alt blogger) si a renuntat la baiatul la care s-ar uita toti de dupa draperii, cu teama bigota.
Talent au ambii cu carul. Insa Kris va deveni inca o clona Nickelback sau ceva la moda acum, ceva ce se poate vinde de industria AI, iar Adam is va urma linistit (mai degraba nelinistit) cariera asa cum o va vrea, glam, rock (n-am intalnit alt concurent pana acum care sa se bage la un Led Zeppelin) sau pur si simplu un amalgam de stiluri pe care America nu l-a putut inghiti si nici intelege. Adam, move to Europe. Aici muzica inca exista.
Vs.
Personal baiatul m-a cucerit cu "Ring of Fire" al veteranului Johnny Cash
Este muzica devotionala sufiita, foarte populara in Asia in regiunile cu o prezenta puternica a religiei musulmane (sudul Pakistanului si nordul Indiei, Bangaldesh si Kasmir)
Qawwali e o traditie muzicala vie, veche de peste 700 de ani. De multe ori, artistii si chiar spectatorii sunt transpusi intr-o stare de „wajad“, o transa in care se simt una cu Dumnezeu, stare considerata ca atingerea extazului spiritual in Sufism si scopul suprem al actului de interpretare.
Melodiile au in general intre 15-30 min. Quawwali incep de obicei incet, continuand cu un crescendo dramatic, pentru a crea starea de hipnoza. Constructia este urmatoarea: Se incepe cu un preludiu instrumental in care se interpreteaza tema principala la acordeon acompaniata de tabla (toba indiana), care aduce mici variatuni. Apoi urneaza alap, o improvizatie lunga, care stbileste modul melodic in care se va interpreta restul. Solistul canta apoi cateva versuri de introducere, care in mod tipic, nu fac parte din melodia principala, desi sunt tematic legate de ea. Aceste versuri sunt cantate aritmic, improvizand si sunt acompaniate doar de acordeon. Dupa fiecare vers, un instrumentist va relua versul, adaugand o mica improvizatie ssu interpretandu-l in mod personal. Odata cu inceperea melodiei principale, incepe si acompaniamentul de tabla, dholak (toba de mana cu doua capete) si batai din palme. Toti membrii canta refrenul impreuna. Pe parcursul melodiei, se intampla de multe ori, ca in vartejul muzicii si in extaz, unul dintre muzicieni sa inceapa el insusi un alap. Fiecare cantaret si instrumentist incearca sa il „invinga“ pe cel dinaintea lui in acrobatii vocale si virtuozitate, quawwali devenind tot mai dramatic si mai rapid. Melodia se termina subit. Stilul e intrepretare vocala este foarte diferit de cel vestic, clasic. In qawwali nu se face diferenta intre registrul de cap si celalate registre. Qawwali se canta tare si cu amploare, de aceea sunetele par fortate. Femeilor nu li se permite sa cante muzica traditionala musulmana insa, emanciparea feminina le-a dat acest drept. Totusi cantarete cunoscute nu prea sunt.
Aici un exemplu scurt (cel mai lung qawwali inregistrat a avut 115 minute).
Nusrat Fateh Ali Khan, cantarez pakistanez supranumit si „imparatul Qawwali-ului“, a popularizat tipul acesta de creatie muzicala in Europa si America. A colaborat cu Eddie Vedder (Perl Jam), Peter Gabriel si cu alti artisti vestici.
DAMA DUM MAST QALANDAR e un quawwali de slava. Qalandariyah a fost o secta de dervisi sufiiti calatori.
O lord of Sindh, Jhulelal, and Sire of Shewan The red robed God-intoxicated Qalandar, glory unto you! May I always have your benign protection
Your shrine is always lighted with four lamps And here I come to light a fifth lamp in your honor
Let your heroic name ring out in Hind & Sindh Let the gong ring loud for your glory
O Lord, may you prevail everytime, everywhere In the name of Ali, I pray to you to help my boat cross (the river of life) in safety
...si speram eu in sufletul meu inocent si cu ochi albastrii ca un evreu ar putea sa mai schimbe ceva.
Avuram parte de o lansare cu balerine ieftine, futomodele, kitscharaie cat curpinde, zdrente...
"Nati Meir a umplut cu bani sutienele dansatoarelor" ne povesteste din nou Libertatea. Ca la tarfe. Asta e omul care se vrea presedinte...BTW exista zvonuri ca ar avea niscai problemute penale prin Israel. In Israel intre anii 1985 - 1987, Meir a fost gasit vinovat intr-o serie de procese cu privire la cazuri de impostura, mai exact 80 de cazuri de escrocherie si a fost condamnat la 30 luni de inchisoare cu suspendare.
Pentru amuzament, de pe situl Realitatea "Aici e casa mea, aici s-a născut şi părinţii mei, aicea s-a născut şi strămoşii mei şi aicea vreau şi eu să mor. Eu ştiţi că cineva din voi spune că-i mişto, că n-are nici o şansă. Ne vedem în noiembrie şi ţine-ţi minte trei cuvinte: Nati Meir, preşedinte!!!"...
Lui Meir i-au cantat Madalin Voicu si o pipita fara hainute, Sylvia.
Vineri, 15 mai, va avea loc a treia reprezentatie a spectacolului "Oscar si Tanti Roz" de Erich-Emnanuel Schmitt, cu Diana Fufezan .
Joi, 21 mai, continuam seria "De vorba cu ..." avandu-i ca invitati pe Ioana Parvulescu si Alex Stefanescu, fiecare lansandu-si cate o carte .
De asemenea, in cadrul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, Libraria Humanitas va gazdui spectacolele lectura ce vor avea loc in fiecare dimineata, pe toata durata festivalului.
Rasfoind "Libertatea" online (trebuie sa ma mai amuz si eu cu ceva) am dat peste titlul "Columbeanca ii ia lui Nati Meir 10.000 euro." Initial am crezut ca d-l Meir e managerul ala care dupa ce i-a tras-o Monicutei vrea sa ii distruga bruma de cariera. Da nu. Stupoare. Nati M. este un nou candidat la presedentie, si Capra Irinucului o sa fie gazda lansarii lui. IHA!
Cine e Nati Meir? Wikipedia cam tace. Salvarea vine de la blogul domniei-sale, dar fiind blog personal si recte, reclama, nu ma pot baza pe ce zice. Observ doar ca discret, undeva, face reclama unui magazin de bijuterii. Traiasca Adsense.
Tot de acolo aflu ca "Nati Meir ii devanseaza pe Mircea Geoana si Principele Radu Duda in preferintele romanilor din Italia" si ca a fost deputat de 2 x. De PRM (tulai Doamne!) si de PD.
Aici ne convinge ca Romania merita un Obama (Yes we can, too!) si ca are destula avere personala ca sa nu fie tentat sa... stiti voi... In genere, agenda lui ne spune ca "Deputat in Parlamentul Romaniei, singurul care s-a luptat si se lupta pentru drepturile detinutilor din penitenciarele Romaniei" Prefer sa se lupte pentru drepturile celor de afara, adica ale mele, si nu ale lui nenea care mi-a spart casa asta toamna si nici a lui ala care si-a omorat nevasta in bataie. Dar tinand cont ca intr-o lume ideala, acolo ar trebui sa ajunga majoritatea clasei politice, initiativa lui are sens.
Cee se intampla la "Nora pentru mama"? Care este conceptul acestei emisiuni, din cate am dat si eu o geana, de tantici si tatine? Ce trebuie sa faca fetele alea si de ce?
Trebuia sa impart videoul asta cu voi. Imi plac ultimele melodii din concert, pentru extro-uri si pentru ca ajungi sa cunosti si formatia pe care de altfel o cam ignori.
Ieri ne-am reintalnit -aproape totii membrii -la intalnirea Schimb de Carti in Café del Sol. Cafeneaua tocmai s-a redeschis cu aceeasi servire prietenoasa, decor placut insa cu preturi mai omenesti. Punctul in plus l-a constituit muzica de bun gust in surdina si lipsa fumului (Cafe del Sol este una dintre rarissimile cafenele unde fumatul este interzis.) Punctul in minus a fost lipsa de seriozitate a invitatilor care, deja a doua oara consecutiv nu ne-au onorat cu prezenta sau macar cu un telefon de anulare. Dar in fine, noi suntem doar iubitori de carte, masa neglijabila (intelegeti ce vreti, eu stiu ce vreau sa zic). Nu-i nimic pentru ca am rontait singuri cu multa placere prajituricile si fursecurile. De la o intalnire la alta, atmosfera devine tot mai degajata si nonformala, ceea ce ma bucura.
Discutiile s-au axat in general asupra cartilor aduse/restituite, ne-am intebat daca dramatizarile romanelor respecta intr - adevar cartea, Adi a incercat –din nou- o clasificare pe categoria I, II si III a scriitorilor de romane istorice, cu marea concluzie mare ca Sadoveanu ar fi de mana a 3-a. Radu si cu mine l-am contrazis, fiind fani, insa, deoarece Sadoveanu nu are niciun premiu Booker, nu se califica. Pe la ore tarzii din noapte, Radu si Paul au incercat sa imi arate de ce e Cioran mare si de ce nu e chiar atat de deprimant cum merge vorba. S-a discutat si despre noul roman a lui Stepheny Meyer «Twilight» si daca e mai bun/prost decat filmul cu acelasi nume care din punctul meu de vedere a fost un dezastru. Totodata am dat cezarului ce e al cezarului si am recunoscut impreuna cu Ada (alta Ada) ca Rodica Ojog - Brasoveanu este una dintre cele mai underrated scriitoare romane contemporane. Deoarece am tras cu totii concluzia ca Coelho nu mai e la moda (slava Domnului) i-am intrezarit lui Cartarescu un viitor stralucit ca ultimul racnet pe noptiera demoazelelor cu 2 carti in biblioteca. O problema cu care ne-am confruntat a fost de marketing. S-ar putea sa nu punem afisele unde trebuie, sau mult prea putine. Membrii noi nu prea vin. Cu totii facem invitatii insa majoritatea se sfiiesc sa vina, de teama sa prezinte carti in public. Nu va pune nimeni sa prezentati ca la scoala. Daca aveti chef, vorbiti, daca nu, ascultati, nu e obligatoriu sa faceti impresie artistica. Multi dintre noi nu suntem umanisti, ci doar cititori inraiti, asa ca limbajul academico-scortos poate ramane acasa.
Cartile imprumutate de mine saptamana asta sunt:
"M-am hotarat sa devin prost"-Martin Page. Am citit-o in cateva ore. E scurta si distractiva, iti las insa un gust amar. Concluzia e ca inteligenta e un fel de boala invizibila, incurabila si cronica.
"Copii din miez de noapte"-Salman Rushdie (ce sa-i faci, am batut 30 de ani si nu am citit Rushdie)
"Turnul Filozoafei"-Dumitru Ungureanu
"Beyond Poltical Correctness"-David Thibodaux, la pachet cu " Povesti corecte politic de adormit copii" de James Finn Garner.
si de abea astept sa ma apuc de ele. Cel mai probabil joi, la fila.
Dintre cartile citite de curand «Windows on the World» de Frederic Beigbeder, care a castigat Prix Interalli in 2003 si Independent Foreign Fiction Prize in 2005 mi-a ramas in minte cam multisor. Am vrut sa o prezint, apoi am renuntat. Actiunea e simpla si previzibila, si nu mi s-a parut chiar ata de interesanta de povestit. Cu parere de rau, nu o spun in sens ironic. Toti stim ca nu spuravietuieste nimeni. «Windows on the World» este numele restaurantului de la etajul 107 al lui World Trade Center unde eroul nostru isi aduce baietii (7 si 9 ani) in nefericita dimneata de 11 sept. 2001. Fiecare capitol reprezinta cate un minut din tragedia oamenilor captivi intre etaje in infernul de foc si fum, cu o ora inainte de prabusirea primului turn. Descrierile evenimentelor sunt intrerupte de meditatiile scriitorul aflat la Paris in Tour Montparnasse despre motivele si cicatricile lasate de atacul terorist in constiinta americanilor. Beigbeder reuseste sa ne transmita in mod convingator emotiile, teama si panica celor din WTC, speranta copilului care spera ca tatal se va transforma in superman, isteria si disperarea victimelor atacului fara nicio urma de voyeuism sau sadism, fara glamour, pe ici- pe- colo cu putin umor negru, intr-atat cat sa nu dam in « Antigona ». Daca ai nerv, citeste-o. Televiziunile ne-au aratat turnurile fumegande, prabusite, arse insa nimeni nu a vorbit de infernul de dinauntru, de cablurile electrice cazute in apa sistemelor de stingere a incendiului, de oamenii carbonizati, de apa care fierbea in dispensoarele de apa. Asta e tabu. Egiptenii nu isi documentau bataliile pierdute, Faraonul divin nu putea pierde. Nici America nu isi poate arata pierderile. Insa nu acesta este motivul pentru care am vrut sa recomand cartea. Beigbeder, ca scriitor francez a retrezit din nou animozitatea franco-amerciana. Reactiile cititorilor americani sunt negative, ei sunt inca prea traumatizati de evenimente, impactul emotional e prea puternic. Cartea li se pare o lipsa de pietate si incalcarea unui tabu. Beigbeder foloseste fictiunea ca motiv de critica social-politica, iar uneori o face brutal, fara manusi, prezinta inceputul sfarsitului Visului American, si asta doare. Bestseller in Franta, acuzat de antiamericanism peste Ocean... concluzia trageti-o voi. Eu nu am vazut nimic antiamerican in ea. E doar viziunea unui european, la rece, departe, fara nicio implicare emotionala.
Cati dintre voi nu ati gandit la un moment dat “They had it coming?”. Nu fiti ipocriti.
Initial am dorit sa scriu un post despre rockul progresiv in general insa, asa cum se intampla de cele mai multe ori, socoteala acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Printre subclasele de prog am gasit una despre care nici nu stiam ca exista: ZEUHL. Si doamne, ce bine suna. Se intampla destul de rar ca o formatie sau un artist sa fie „inventeze“ un gen. Zeuhl e o astfel de exceptie -este denumirea data muzicii inspirate mai mult sau mai putin de opera formatiei franceze Magma (1970). „Zeuhl“ inseamna in limba Kobaiana (limba inventata de membrii fondatori ai formatiei Klaus Blasquiz si Christian Vander) „muzica celesta“. In albumele lor se povesteste in kobaiana despre mitul planetei Kobaya colonizata de pamanteni. Cautarea spiritualitatii si trascendentei se reflecta in muzica extatica, caracterizata de ritmuri repetitive si coruri care duc la o stare vecina cu transa. Riffurile sunt scurte, corul pe multe voci se repeta parca la infinit cu mici variatii de dinamica-de la soapte apocaliptice pana la strigate de bucurie. Basul este instrumentul principal, care da ritmul acompaniat de bicuirile percutiei. Influenta jazzului e data de partea vocala uneori de o tehnicalitate extrema. Compozitia melodiilor este apoape ritualica: ritmul e de multe ori martial. Tonul general este unul intunecat - multe note minore, modul doric. Echivalentul muzical a lui HP Lovecraft. Daca Worf din Star Trek ar asculta muzica la MP3 player, Magma ar fi playlistul lui.
Conceptul de Zeuhl nu e ilustrat doar prin muzica. Copertile albumelor sunt minimaliste, Magma apare pe scena complet in negru, disciplinata si serioasa.
Stilul si- a gasit adepti unde nici cu mintea nu gandeam, in Japonia (Bondage Fruit, Ruins, Koenji Hyakkei ). Si culmea, suna bine. Cred ca are ceva de- a face cu spiritul de samurai dar nu aprofundez subiectul.
Ca exemplu dau "Da Zeuhl Wortz Mekanik" de pe „Mekanïk Destruktïw Kommandöh“ din 1973, in culmea succesului lor.
Si pentru ca ati avut rabdare sa cititi tot postul, poate chiar sa acultati primul exemplu pana la capat, o bijuterie a lor (am cautat in dictionar si inseamna "Sufletul oamenilor"):
De 1 mai am iesit si noi seara cu prietenii in oras. Fiindca ploaia ne-a prins taman in Centru si mai era si frig afara, am intrat in prima crasma-bodega ivita in cale. Destinul a facut ca ea sa fie The Gallery. Crud destin. Acum vreo 2 ani am baut o cafea cu menta foarte buna acolo, apoi revenind peste un an -de glorioasa amintire- am testat o lasagna vegetariana. Nu am sa mi-o iert niciodata: scumpa, apoasa, cu legume de abea decongelate. Si o servire inceata...
Restaurantul aproape gol. Urcam la etaj si ocupam o masuta mai mare, pentru ca eram multi. Am stat vreo 20 de minute cu masa nedebarasata in fata, desi bodega era semigoala. Bineinteles ca nu ne-a dat nimeni meniul. O prietena mai curajoasa (bless her soul!) s-a dus cu tupeu dupa el. Dupa alte 10 minute de asteptat si facut haz de necaz, analizat vesela ciobita si hartiile de pe masa, am decis ca, da, ne-am incalzit si putem pleca altundeva, unde oamenii chiar vor sa faca vanzare.
As vrea sa pot descrie mirosul din baie si lipsa hartiei igienice, galagia facuta de cele 2 plasme schicky-micky puse total aiurea in decor sau nesimtirea chelnarilor. Dar cunoscand faptul ca Sibiu Standard i-a facut un elogios articol contra o ciorbita de fasole gratis, si ca el are infinit mai multi cititori decat mine, renunt la alte avertismente.
Seara a continuat la ciocolateria BUR din Piata Mare 12, unde am avut parte de o servire impecabila si de o chelnarita simpatica si amabila. Deci, se poate.
CÉLINE DION “My Heart Will Go On” 1998 Incearca sa ignori primele 20 de secunde de solo de nai, si tot ai sa ajungi la concluzia ca balada asta monstuoasa merita un loc de frunte printre crimele inconstiente al muzicii pop. Masacrul nu se opreste aici. Dinamul canadian ne impinge capacitatea analgezica la maximum si ne infunda pe gat un kitch suprem. Nu cred ca mai exista o balada despre iubire nemuritoare atat de triviala si de inevitabila. Rezultatul este ca s-au vandut milioane de discuri, dar si milioane de melomani care se roaga ca, cumva, Celine sa fie izbita de un iceberg. Insa daca ai intre 7 -13 ani, ti-ai gasit cantecul ideal de Sf. Valentin. Punctul culminant: refrenul 3, cand iti explodeaza ochii de la gamele ei vertiginoase.
THE BEATLES “Ob-La-Di, Ob-La-Da” 1968 Printre multele talente ale beatles-ilor, nu se numara si muzica reggae. “Ob-La-Di, Ob-La-Da” bate spre ska, si nici nu ma mir. In perioada inregistrarii lui “White Album”, Beatlesii nu erau in termeni prea buni. Asa ca melodia asta de petrecere cu prietenii a devenit un fel de “pac-pac, fugi de langa mine ca te bat “. Punctul culminant: rasul neconvingator de la final “If you want some fun — heh-heh-heh-heh! — take ob-la-di-bla-da!”. Piticuti de gradina sau Mysterio-Distrugatorul Universului?
RICKY MARTIN “She Bangs” 2000 La vida nu e chiar atat de loca Mare presiune pe compozitorii lui Ricky Martin, dupa succesul cu “La Vida Loca”! Parca ii vad lucrand cu disperarea finala a omului care isi sapa propriul mormant. Melodia incepe cu o sectiune de corn, continua apoi cu o percutie executata de cimpanzei antrenati si intr-un ultim efort se incheie cu un cor masculin numeros si innebunit ca un corp al Armatei Rosii lasat de capul lui intr-un bordel cubanez. Regasim toate ingredientele melodiei predecesoare- insa de data asta e ceva putred in Danemarca. Punctul culminant“She looks like a flower but she stings like a bee/Like every girl in his-to-ry!” (dati din solduri, va rog!)
R.E.M.“Shiny Happy People” 1991 La ce s-o fi gandind? Mi-e greu sa inteleg de ce o formatie ca REM- de altfel formatie intelgenta si subtila –a facut asa o melodie. “Shiny Happy People” nu e doar enervanta, dar am impresia ca a fost scrisa cu scopul declarat de a ne enerva, altfel nu imi pot explica rifful de chitara care suna a sonerie de celular selectat de un sociopat, si nici versurile. Daca as avea un copil si ar fi facut rele, l-as pune sa le invete pe dinafara drept pedeapsa. Si backingiul vocal a lui Kate Pierson de la B-52 pare din universuri paralele. Punctul culminant:“Throw your love around, take it into town, put it in the ground, where the flowers grow.”
MADONNA “American Life” 2003 Madonna incearca sa reinvie satira despre comercialism si lipsa de spiritualitate din era “Material Girl”– insa o face cu cel mai prost rap din istoria omenirii. Mai rau decat atunci cand striga “soy latte” e cand o rimeaza cu “double shot-ay”. rapul nu incepe decat dupa 3 minute de agonie in care Madona scuipa niste cuvinte despre superficialitate pe un beat digital. Sa amintim si faptul ca Madge a relansat moda cu tendinte militare, si e de ajuns sa o bagam in lista. Punctul culminant: Dupa rap, Madonna "canta" “Nothing is what it seeeems” fara niciun rost in schema.
FOREGINER “I Want to Know What Love Is” 1984 Depresiva si plangacioasa, melodia asta imi aduce aminte de reclamele alea in care un el si o ea se imbratiseaza pe o blana in fata unui semineu. O voce din fundal ne anunta ca “Acest CD poate fi al dvs. cu doar 39. 99 lei. Sunati acum!“ O putem reprima fara probleme in subconstientul colectiv. Cateodata mai iese la suprafata sub forma unui cover slabut, dar se retrage inapoi in gaura de sarpe de unde a iesit. Punctul culminant: Corul de copii din final, care se repeta si se repeta si se repeta la nesfarsit. I know U can show me.....
CLIFF RICHARD - Millennium Prayer
“Tatal nostru” funky pe Auld Lang Syne? O experienta totala cu un sfarsit apoteotic cu cor de copilasi, trompetele Apocalipsei si scena rotitoare. 4 minute 44 de secunde in care m-am jenat sa il ascult pe eternul Peter Pan al muzicii britanice. Faptul ca a fost facut pentru o campanie caritabila mai justifica putin amalgamul de kitsch, tanti gospodina trebuie sa planga ca sa scoata banii din buzunar. Punctul culminant: totul.
GUNS N' ROSES “November Rain” 1991 Nu vreau sa credeti ca am ceva cu formatia asta mediocra. A fost buna la vremea ei cand nu stiam mai multe despre viata si despre muzica. Cu chinuitoare 9 minute de mieunaturi funeste, sacul asta de clisee a reusit sa fie cea mai lunga melodie din Top 20 Billboard. Sa prelungim agonia: Axl canta la pian! Axl la chitara! Axl se casatoreste! Axl se uda! Punctul culminant: Nota de sfarsit. Urland la luna. PAUL ANKA. “(You're) Having My Baby'' 1974 Canada loveste din nou. Un cantec pe care il urasc cu pasiune. Omul se bucura ca nevasta sa o ramas gravida si in loc sa cante bucuriile maternitatii deturneaza toata melodia intr-o oda inchinata lui insusi. « What a wonderful way of telling ME you love ME ». Nu dau link in semn de protest. Punctul culminant: o voce de femeie canta "I love what your love is doing to me". Am vazut deja. Multumim ca ai dat miscarea feminista inapoi cu 20 de ani.
Nu am luat in considerare: 1. Hip-hopul. That's garbage anyway. 2. Vedetutele de o zi, gen Brittney, Rhiana, Miley Cyrus sau James Blunt 3. Grupurile de baieti sau fete (Spice Girls, Take That, etc...) 4. Emoizii 5. Pseudo-rockarii americani (Creed, Limp Bizkit...) 6. Melodiile de sezon gen Macarena, Crazy Frog, Numa-numa,Asereje si Cheeky -Girls
Alte melodii pe care le urasc cu sinceritate
ABBA- Thank you for the music Boy George-Karma Chameleon George Michael-Careless Whisper Orice de la Mariah Carey si Withney Houston Mungo Jerry-In the Summertime Terry Jacks -Seasons in the Sun Elton John -Candle in the Wind Joe Cocker- You Can Leave Your Hat On
Lista ramane dechisa. Voi la ce melodii aveti alergie?
..pana nu dispare de buna ce e. Veteranii poate isi mai aduc aminte de ciocolata TERRA de pe vremea lui Ceausescu, in ambalaj gri cu o sfera verde.
TOM WAITS,
Wikipedia ne spune: Thomas Alan Waits (7 decembrie 1949) este un compozitor, poet şi actor american. Vocea sa particulară a fost descrisă ca fiind "înecată într-un butoi de whiskey, atârnată la afumat pentru căteva luni si apoi călcata de o maşină". Muzica sa combină blues, jazz, rock si alternativ. Waits a compus coloana sonoră a unor filme ("Night on Earth"), precum şi opera "The Black Rider". Cariera sa include roluri in filmele "Down by law", "Coffee and cigarettes", "The Fisher King, "Bram Stoker's Dracula". Eu spun: muzica, poezie, vodevil, mima si contorsionism, soapte, strigate, iubire si surprize, parodie, ironie si umor negru, voodoo de cea mai buna calitate. Stie ca muzica e un alt fel de teatru si te transpune intr-o lume a oglinzilor sparte. E vecin cu Brecht si var cu blues-ul prafuit al ultimelor comenzi.
(Off topic: in curand incepe festivalul de Jazz...)
Red Shoes
She wore red shoes by the news-stand as the rain splashed the Nickle and spilled like Chablis all along the midway There's a little bluejay in a red dress, on a sad night
One straw in a rootbeer A Compact with a cracked mirror A bottle of evening in Paris perfume What's this sad tune?
He told her to wait in by the magazines To take care of some business it seems Bring a raincoat Bring a suitcase Bring your dark eyes and wear those red shoes
There's a dark huddle at the bus stop Umbrellas arranged in a sad bouquet li'l Caesar got caught he was going down to second He was cooled Changing stations on the chamber to steal a diamond ring from a jewelry store for his baby He loved the way she looked in those red shoes
She waited by the drugstore Caesar had never been this late before The dogs bayed the moon and rattled their chain and the cold jingle of taps in a puddle was the burglar alarm snitchin' on Caesar
The rain washes memories from the sidewalks and the hounds splash the Nickle full of soldiers and Santa Claus is drunk in the ski room and it's Christmas Eve in a sad café when the moon gets it's way there's a little blue jay by the news-stand Red shoes Red shoes
So meet me tonight by the drugstore Meet me tonight by the drugstore Meet me tonight by the drugstore
Goin out tonight Goin out tonight Goin out tonight Wear your red shoes
Ne vedem duminica la cafeneaua soarelui, unde se bea ceai bun si o cicolatica divina!
Spre disperarea lui Adi, nu cred ca ne vom putea rezuma doar la literatura. Oamenii - s prea faini ca sa vorbesti cu ei doar despre carti. De exemplu, de abea astept sa mai aud un discurs motivational-creativ si entuziast de-al lui Micutzu. Sau sa vad ce carti a mai adus Paul (nu stiu cum, dar parca toate -s exact pe gustul meu). Sa ii aduc Ilenei cartile despre insorita Provence inapoi (ofof... ce fain e pe la ei..). Sa aflu ultimele premii Booker si titlurile best-sellerurilor de la Adi. Si discutiile orwelliene cu Radu...
Si nu in ultimul rand, o ciocolatica cu menta pentru Gigel!
Astazi am luat o noua decizie referitoare la blogul meu care cade, cade, cade... Nu am sa imi mai scormonesc prin creieri dupa subiecte incitante, interesante pentru altii, cu titluri atractive, pentru ca nu sunt tabloid. Nu am sa mai postez zilnic doar de dragul de a vedea cum crescin rank undeva intr-o lista oarecare. Nu am sa ma las obsedata de cati abonati am sau nu am. Nu am sa pun linkuri la alte bloguri care nu imi plac doar ca sa imi vina si mie oameni de acolo. Si nu am sa comentez aiurea in tramvai la bloggari mai mari doar de amorul artei ca poate pica ceva. Si nu am sa mai propun schimb de linkuri cu "somitatile blogosferei" doar ca sa ma ignore (nu le pot aduce trafic asa ca "muta ursu, fata!"). Asta nu inseamna ca nu o sa mai scriu sau nu o sa mai linkez la oameni faini. Toti cei din lista mea imi sunt dragi si blogurile lor chiar sunt alese pe spranceana (din pdv.-ul meu). Tonul general al blogosferei romanesti este unul de critica social-politica cu un iz de ironie pseudo-subtila. Sa nu mai vorbim de zecile de bloguri cu/despre pitipoance. Teribil de usor sa aduni poze. Toti isi dau cu parerea despre politica si restul problemelor sociale. Toti sunt buni de gura si toti au un aer superior. As vrea si eu macar o data sa vad un blog specializat (exista cateva bune despre bucatarie la care sunt abonata), pe principiul "Asta stiu sa fac, despre asta scriu". Stiu ca blogurile de nisa nu prea au expunere atat de mare, dar de ce sa te stresezi daca tot nu iti ies bani de pe urma blogului?
Drept urmare, voi scrie despre lucruri dragi mie. Stiu ca cei interesati vor intra in continuare.
De 1 Mai s-a lansat ghiveciul ala national cu care blonda de la Minister se da rotunda. Felicia Filip nu pierde ocazia sa ma dezamageasca din nou, dupa afacerea aia cu Iris, se vede ca se practica prostitutia culturala chiar si in medii mai elevate. Nu ma mir insa ca apare naiul, omniprezenta si über-sexuala Loredana. Cred ca vocea aia de castrat e Moga, insa nu pun pariu.
Daca suntem realisti, asta e imnul nostru turistic:
- Alo ? - Da ! - Institutul international de astrofizica, spectroscopie nucleara, prospectiuni intergalactice, studiul quasarilor si determinarea universurilor ciclice cu structura toroidala? - Da, noi suntem ! - Cu Gogu de la cazane, va rog.
