luni, 11 mai 2009

Windows on the World

      Dintre cartile citite de curand  «Windows on the World» de Frederic Beigbeder, care a castigat Prix Interalli in 2003 si Independent Foreign Fiction Prize in 2005 mi-a ramas in minte cam multisor. Am vrut sa o prezint, apoi am renuntat. Actiunea e simpla si previzibila, si nu mi s-a parut chiar ata de interesanta de povestit. Cu parere de rau, nu o spun in sens ironic. Toti stim ca nu spuravietuieste nimeni.  «Windows on the World» este numele restaurantului de la etajul 107 al lui World Trade Center unde eroul nostru isi aduce baietii (7 si 9 ani) in nefericita dimneata de 11 sept. 2001. Fiecare capitol reprezinta cate un minut din tragedia oamenilor captivi intre etaje in infernul de foc si fum, cu o ora inainte de prabusirea primului turn. Descrierile evenimentelor sunt intrerupte de meditatiile scriitorul aflat la Paris in Tour Montparnasse despre motivele si cicatricile lasate de atacul terorist in constiinta americanilor.
           Beigbeder reuseste sa ne transmita in mod convingator emotiile, teama si panica celor din WTC, speranta copilului care spera ca tatal se va transforma in superman, isteria si disperarea victimelor atacului fara nicio urma de voyeuism sau sadism, fara glamour, pe ici- pe- colo cu putin umor negru, intr-atat cat sa nu dam in « Antigona ».
            Daca ai nerv, citeste-o. Televiziunile ne-au aratat turnurile fumegande, prabusite, arse insa nimeni nu a vorbit de infernul de dinauntru, de cablurile electrice cazute in apa sistemelor de stingere a incendiului, de oamenii carbonizati, de apa care fierbea in dispensoarele de apa. Asta e tabu. Egiptenii nu isi documentau bataliile pierdute, Faraonul divin nu putea pierde. Nici America nu isi poate arata pierderile.
            Insa nu acesta este motivul pentru care am vrut sa recomand cartea. Beigbeder, ca scriitor francez a retrezit din nou animozitatea franco-amerciana. Reactiile cititorilor americani sunt negative, ei sunt inca prea traumatizati de evenimente, impactul emotional e prea puternic. Cartea li se pare o lipsa de pietate si incalcarea unui tabu. Beigbeder foloseste fictiunea ca motiv de critica social-politica, iar uneori o face brutal, fara manusi, prezinta inceputul sfarsitului Visului American, si asta doare. Bestseller in Franta, acuzat de antiamericanism peste Ocean... concluzia trageti-o voi. Eu nu am vazut nimic antiamerican in ea. E doar viziunea unui european, la rece, departe, fara nicio implicare emotionala.
             Cati dintre voi nu ati gandit la un moment dat “They had it coming?”. Nu fiti ipocriti.


Un comentariu:

Lucian spunea...

mie-mi place america, deci nu voi citi cartea asta. m-am saturat de atata anti-americanism