Daca ar fi trait Klimt, l-ar fi ales personal pe John Malkovich sa il joace. Iar Nikolai Kinski e un Egon Schiele mirobolant- sexy, putin ciudat intr-un mod pervers... just like him.
Am ales acest film pentru o seara de leneveala cu iz culturalo-relaxat, o seara ce se anunta incitanta si stimulanta din punct de vedere intelectual. A fost cadoul perfect de Craciun, deoarece inima mea bate pentru Klimt si Jugendstil, Schiele, Loos, Viena si Secession... Le ce te poti astepta de la un film subintitulat "A Viennese Fantasy à la manière de Schnitzler"?
In Viena Fin-de-siècle, in atmosfera eleganta si opulenta a Cafehaus-ului asistam la disputa intelectualilor vremii despre arta si esenta ei, despre frumos si urat...Intr-o Viena in care jumatate din populatia masculina era macinata de sifilis, Klimt traieste asa cum picteaza, cu pasiune, dedecadent, sexual. Mereu in cautarea arhetipului feminin, al muzei lui, mitica dansatoare Lea del Castro, agasat de Doppelgängeri, luand lectii de la chelneri si secretari, jucandu-se cu Egon Schiele intro Écriture automatique in care fiecare completeaza liniile celuilalt, iubit la Paris si neinteles la Viena, Klimt se iubeste cu modelele lui, are nenumaratii copii ilegitimi, isi traieste viata cu exuberanta si daruire, creaza frenetic alegorii si isi schimba mereu si mereu stilul...
Raoul Ruiz nu a creeat un film biografic per se a lui Gustav Klimt, ci mai degraba o pastisa a veacului. Muzica te duce cu gandul la Mahler si Berg, contribuind hipnotic la atmosfera. Costumele, recuzita, mobilerul, Cladirea Secessionului, toate formeaza un intreg incantator, un portret mai mult decat fidel al epocii. Filmul e plin de referinte la tablourile sale, plin de simboluri si enigme asa ca priviti-l de 2 ori.
Bonus- urmariti mainile lui Schiele...
